Loc pe podium pentru o elevă a Colegiului ”Petru Rareș” la Concursul de Arte pentru Liceeni „LicArt”

Sorina Rîndașu alături de Radu Herjeu (dreapta) - organizatorul concursului
Sorina Rîndașu alături de Radu Herjeu (dreapta) - organizatorul concursului

O nouă generație de adolescenți pasionați de poezie și fotografie s-a bucurat de cel mai mare concurs de arteadresat tinerilor din clasele IX-XII din România,„LicArt”, competiție ajunsă la cea de-a XVIII-a ediție.
Evenimentul din acest an s-a încheiat cu Tabăra de Creație de la Sulina, de la începutul acestei luni, de care s-au bucurat cei 28 de finaliști din cadrul celor două secțiuni ale „LicArt” (Poezie și Fotografie).
Anunțarea câștigătorilor și premierea s-au desfășurat tot la Sulina, poezia „Script” a Sorinei Rîndașu, elevă a Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava, adjudecându-și Premiul al II-lea și 1.200 de lei. Așa au decis membrii Marelui Juriu, poeții Ioan Es. Pop, Răzvan Țupa și criticul Paul Cernat.
„Din cei peste 1.600 de competitori, 28 au fost desemnați finaliști și au ajuns în Tabăra de Creație de la Sulina. Acolo au participat la ateliere de creație susținute de poeții Andrei Dosa, Alex Văsieș și Luca Ouatu și de fotografii Patricia Hilbert și Cristian Munteanu. Au dus la capăt o mulțime de proiecte care i-au stimulat să lucreze împreună, să comunice și să combine cele două arte. Și, desigur, s-au bucurat de Deltă și de Mare”, au transmis organizatorii.
Aceștia au mai arătat că „LicArt”, cel mai mare concurs din România, e pe cale să devină una dintre cele mai puternice mișcări culturale din țară. De 18 ani, zeci de mii de liceeni au avut oportunitatea de a-și măsură forțele artistice, de a-și arată talentul și de a fi apreciați de personalități remarcabile.
„LicArt” a stimulat simțul artistic al multor tineri, nu doar prin organizarea celui mai mare concurs de acest gen, prin oferirea la finalul fiecărei ediții a unor premii deosebite sau a posibilității de a participa la workshopuri susținute de profesioniști, dar, în primul rând, prin faptul că oferă an de an posibilitatea ca o nouă generație să fie integrată în Familia „LicArt”.
„«LicArt» rămâne printre prea puținele spații de afirmare a valorii, în care tinerii se pot exprima, pot comunica, pot fi recunoscuți și înțeleși”, au mai adăugat inițiatorii festivalului.

Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului