Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, la Mamaia, că în toate proiectele verificate de Comisia Europeană din cadrul POSDRU au fost găsite nereguli, care nu fuseseră depistate de autoritățile române, astfel fiind pusă sub semnul întrebării funcționarea întregului sistem.
„Aceste chestiuni de sistem, care arată că sistemul nu a funcționat, au fost identificate nu de către autoritățile române, ci de Comisia Europeană. E normal ca în momentul de față întreg sistemul să fie pus sub semnul întrebării. Comisia a verificat un număr important de proiecte, toate, fără excepție, aveau probleme, mai mari sau mai mici”, a declarat Leonard Orban.
El a prezentat și câteva probleme legate de Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) și a precizat că inițial procedurile prevedereau niște reguli, dar treptat acestea au devenit din ce în ce mai flexibile.
„Sunt proiecte din care unele strategice, strategic însemnând peste cinci milioane de euro, în care ponderea salariilor a depășit 80 la sută, este ceva inimaginabil. Inițial, procedurile prevedeau niște reguli, treptat, nu știu cum s-a întâmplat, de procedurile au devenit din ce în ce mai flexibile, au permis din ce în ce mai multe lucruri și s-a ajuns la situația în care au fost acceptate la finanțare o serie întreagă de proiecte”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.
El a menționat că au fost acceptate chiar și proiecte care nu ar fi trebuit finanțate în cadrul acestui program.
„Ce facem cu proiectele care au fost finanțate și care în mod normal nu ar fi trebuit să fie finanțate? Vă dau un singur exemplu: au fost proiecte în baza cărora unii din zona educațională, mai precis inspectorii școlari, au fost incluși în asemenea proiecte, deși conform prevederilor legale ar fi trebuit să fie organizate proceduri de achiziții publice, nu s-a făcut așa, deci toate aceste proiecte sunt sub semnul întrebării”, a mai spus Leonard Orban.
Ministrul a explicat că s-au făcut și lucruri bune, dând ca exemplu proiecte destinate copiilor romi și că lucrurile trebuie redresate cât mai rapid.
„Am văzut proiecte destinate copiilor romi extraordinare, dar am văzut și proiecte în care, în principal, s-a dorit o salarizare suplimentară din diferite zone și e păcat, proiecte de calificare profesională care nu aveau niciun fel de justificare, erau doar să fie cheltuiți banii. Acum suntem în momentul în care dacă nu o să facem aceste schimbări rapide punem sub semnul întrebării și ce va fi din 2014 încolo. Sper să putem redresa într-un timp scurt ceea ce nu s-a făcut într-o perioadă atât de lungă”, a mai declarat ministrul Leonard Orban.
Leonard Orban a participat, vineri, la conferința „Creșterea absorției fondurilor structurale și de coeziune”, desfășurată în Mamaia.