Lansarea volumului „Epistola monahului Iustin”, la Biblioteca Bucovinei

Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a găzduit miercuri evenimentul lansării cărții „Epistola monahului Iustin”, semnată de scriitorul fălticenean Alexa Pașcu. Moderatorul evenimentului, dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, a ținut să remarce că „lansarea cărții are loc în premieră la Suceava și nu la Fălticeni, așa cum ne-a obișnuit autorul”. Criticul literar Nicolae Cârlan, care a pus accentul pe „miracolul cultural” al Fălticeniului, a precizat că volumul este „o biografie transfigurată” a autorului, indicând în acest sens chiar numele protagonistului, Alexandru Pașcanu.Alexa Pașcu a spus că toată „scriitura” lui „conține lucruri privitoare la credință. „Pe acest fir de aur – a subliniat el – voi merge în continuare, pentru că simt că sunt împins și chemat de ceva. Cartea aceasta este și un manifest pentru ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi”.Preotul Gheorghe Brădățan, care a rostit la final „câteva cuvinte despre omul Alexa Pașcu și scrisul său”, a subliniat că acesta „aduce o contribuție deosebită la educația moral-religioasă de astăzi”.Un final cu autografe și cu urări de „La mulți ani!” pentru autorul cărții, care a împlinit chiar în ziua lansării 65 de primăveri.

Recomandări

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Alexa Pașcu lansează la Fălticeni volumul de poezie „Pasărea cu o mie de vieți”, o carte dedicată memoriei fiului său

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv

Nicolae Robu crede că volumul „Dimitrie Balint – martorul unui veac de istorie a Sucevei” poate fi un material foarte bun pentru un curs opțional de istorie locală