Biblioteca Bucovinei

Lansarea monografiei „Dimitrie Sevastianov”

Lansarea monografiei Dimitrie Sevastianov

La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava va avea loc maine, 17 mai, la ora 17.00, lansarea monografiei „Dimitrie Sevastianov”, realizată de dr. Ludmila Toma, din Chișinău, Republica Moldova.
Lucrarea publicată sub egida Academiei de Științe a Moldovei, a Institutului Patrimoniului Cultural și a Muzeului Național de Arte al Moldovei conturează biografia și activitatea artistică a lui Dimitrie Sevastianov (1908, Tulcea – 1956, Chișinău).
Născut la Tulcea, într-o familie de ruși de rit vechi (lipoveni) stabiliți inițial în Basarabia, iar ulterior în orașul multietnic din Dobrogea românească, Dimitrie Kuzmici Sevastianov a studiat la Academia de Arte Plastice din București și, după ce s-a remarcat ca artist în anii ’30, s-a stabilit în Moldova sovietică (1940), unde a realizat tablouri cu tematică angajată.
„Dimitrie Sevastianov – scrie Ludmila Toma în monografia pe care i-a dedicat-o – artist plastic de o rară vocație coloristică, clasic consacrat al artei plastice din Republica Moldova, este una dintre personalitățile enigmatice din istoria artei naționale moldovenești. Drumul anevoios pe care l-a parcurs în artă a fost până nu demult reflectat doar fragmentar, numele său fiind asociat doar cu pictura primului deceniu postbelic. Puține din operele sale au fost expuse și reproduse în albume, moștenirea sa artistică rămânând insuficient studiată în ansamblu și neînțeleasă în esența ei”.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Biblioteca Municipală „George Bodea” sărbătorește 90 de ani de existență printr-un amplu program aniversar

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa