Lipsă de personal

La Suceava, proba practică pentru obținerea permisului auto se va organiza și sâmbătă pentru candidații reprogramați

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a emis un ordin prin care sâmbăta aceasta, pe 13 noiembrie, va fi organizată o sesiune suplimentară la proba practică pentru obținerea permisului auto. Alexandru Moldovan a precizat că această decizie a fost luată ca urmare a numărului mare de candidați care au fost reprogramați pentru a susține această probă. Astfel, el a spus că în perioada 23 iunie – 15 octombrie, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava s-au susținut doar parțial examinări la proba practică, la toate categoriile, din cauza numărului insuficient de examinatori. „Din acest motiv, s-au înregistrat zilnic candidați care au fost reprogramați, unii dintre aceștia aflându-se în situația de a le expira termenul de valabilitate al dosarului. Mai mult decât atât, intervalul de timp la care s-a ajuns între examinarea teoretică și cea practică a ajuns la 6 luni, respectiv luna mai 2022”, a spus prefectul județului Suceava.
El a spus că având în vedere această situație a fost luată decizia de a se organiza o sesiune suplimentară de examinare la proba practică. Candidații care nu au putut susține proba practică de traseu în perioada 23 iunie – 15 octombrie 2021 pentru categoriile și subcategoriile A, B, C, D și E au fost reprogramați pentru data de 13 noiembrie 2021.

Recomandări

Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei