Proiect european

La Gura Humorului va fi deschis un centru de informare și consiliere pentru șomeri

În Gura Humorului va fi deschis un centru de informare și consiliere pentru șomeri. În cadrul unei conferințe de presă, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că noul centru a fost realizat printr-un proiect european al Fundației Umanitare „Silvia” și va funcționa într-un spațiu din fosta centrală termică din cartierul Cetății. La rândul său, președintele acestei fundații, Lucrețiu Gabor, a precizat că obiectivul general al proiectului este dezvoltarea capacității de ocupare a persoanelor inactive și șomerilor de lungă durată din zona Gura Humorului.
„În fapt, ne-am propus să venim cu soluții moderne de integrare pe piața muncii pentru șomerii de lungă durată și persoanele inactive, pornind de la premisa că fie nu au o calificare profesională, fie calificarea pe care o au este anacronică și nu răspunde cerințelor actuale de pe piața muncii”, a spus Lucrețiu Gabor.
El a precizat că, în cadrul acestui centru, vor fi consiliate și informate peste 1.000 de persoane, iar alte 300 vor beneficia de programe individuale de consiliere. El a mai precizat că tot în cadrul acestui centru, 150 de persoane vor urma cursuri de formare profesională, iar 20 de persoane vor fi asistate pentru demararea unei activități pe cont propriu.
Președintele Fundației „Silvia” a spus că inaugurarea oficială a Centrului local de informare, consiliere, asistență pentru ocupare pe piața muncii și formare profesională va avea loc mâine, de la ora 10:30.
„Acest centru este practic cartierul general al proiectului. Aici se vor desfășura activitățile de informare, consiliere, asistență și formare profesională. În cadrul centrului vor activa peste zece experți, care vor avea misiunea de a ajuta șomerii de lungă durată și persoanele inactive să-și găsească un loc de muncă”, a declarat Lucrețiu Gabor.
El a mai precizat că în cadrul noului centru vor fi organizate cursuri de formare profesională gratuite pe cinci domenii de actualitate, respectiv turism, industria textilă, construcții, electrică-mecanică și competențe antreprenoriale.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”