Economic

La CCI Suceava a avut loc o dezbatere pe teme de formare profesională și parteneriate strategice

La Camera de Comerț și Industrie Suceava a avut loc, miercuri, lansarea workshop-ului „Formarea profesională și parteneriatele strategice – o soluție pentru dezvoltarea economică a regiunii transfrontaliere România – Ucraina – Republica Moldova”.
La eveniment au fost prezenți peste 40 de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii din Suceava, Cernăuți și Bălți. De precizat că workshop-ul de miercuri a fost organizat în cadrul proiectului european „Jo.B.S Center” derulat de Camera de Comerț și Industrie Suceava, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare și Reconstrucție Bucovina din Cernăuți, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova) și Asociația de Dezvoltare Economică și Regională „ADER” Suceava.
Coordonatorul proiectului, Carmen Fediuc, a ținut să precizeze că în cadrul workshop-ului au fost identificate șase pachete de cursuri care vor fi organizate gratuit în cadrul proiectului și în același timp a fost prezentată viitoarea platformă e-learning care va promova IMM-urile. „Această platformă urmează să o dezvoltăm până în luna august a acestui an. Va fi o platformă care va avea ca rol punerea în contact a firmelor din zona de graniță în mediul online, precum și furnizarea de cursuri online și consultanță pe diverse teme de interes pentru firmele din zona transfrontalieră”, a spus coordonatului proiectului Jo.B.S Center. Carmen Fediuc a mai adăugat că la întâlnirea de la Camera de Comerț reprezentanții firmelor din Suceava, Cernăuți și Bălți au participat la un joc de networking, având posibilitatea să facă schimb de cărți de vizită și să stabilească relații de parteneriat pentru viitor.

Recomandări

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava continuă organizarea de programe de formare profesională pentru angajați din județ și din Regiunea de Nord-Est

CCI Suceava le oferă companiilor posibilitatea organizării de cursuri gratuite pentru specializarea șoferilor de pe mașinile de marfă

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava