La 18 ani, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan fără a avea permis

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal

Un tânăr în vârstă de 18 ani va avea de răspuns în fața legii după ce s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deține permis de conducere și a fost tras pe dreapta de polițiști. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, la ora 15.40, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control, pe raza localității Humoreni din comuna Comănești, autoturismul condus de un localnic de 18 ani.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan