Kovesi: Judecătorul Stan Mustață susținea că dorește amânarea dosarului ICA după decembrie 2014

Șeful DNA a declarat luni, că Stan Mustață, care a avut în lucru dosarul ICA, a tergiversat judecarea, iar în discuțiile cu unele persoane spunea că dorește amânarea cauzei după decembrie 2014, existând riscul să nu-l termine niciodată, să-l amâne până se împlinea prescripția, informează Mediafax. În contextul discuției despre amânările din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare și despre judecătorul Stan Mustață, care a avut în lucru, la Curtea de Apel București, dosarul în care au fost judecați Dan Voiculescu și alte persoane, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, a spus că probabil reținerea și ulterior arestarea magistratului Mustață pentru fapte de corupție a fost un moment important în dosarul ICA.Kovesi a spus, la Adevărul Live, că Stan Mustață a fost unul dintre judecătorii care au tot tergiversat judecarea dosarului ICA și care a admis mai multe excepții și situații de amânare, unele probabil întemeiate, altele nu.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină