Klaus Iohannis: Mandatul meu va fi al respectului față de valori și față de eroii și martirii români

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul ceremoniei de decorare a președintelui AFDPR, Octav Bjoza, cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler, că mandatul său va fi unul al ”respectului față de valorile și față de eroii și martirii români”, informează Mediafax. Ceremonia, care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, a fost prima susținută de președintele României, aflat la început de mandat.Șeful statului a susținut un discurs, după acordarea decorației și în final, a ciocnit un pahar de șampanie cu reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici, invitați la eveniment. Alături de președinte au fost prezenți la ceremonie consilierii prezidențiali Dan Mihalache, George Scutaru, Tatiana Niculescu Bran, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu.”Ziua de astăzi este una specială, este prima zi de exercitare efectivă a mandatului de președinte și ziua în care marcăm 25 de ani de la prăbușirea dictaturii comuniste”, a spus președintele Iohannis în discusul susținut după ceremonia de decorare, el precizând că a menționat de multe ori faptul că ”multe lucruri trebuie să se schimbe în România, iar acest eveniment de decorare este o dovadă în acest sens”.

Recomandări

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale