Dezvoltare

Județul Suceava a primit de la Guvern 5 milioane de lei

Guvernul României a aprobat, în ultima sa ședință, alocarea unei sume de peste 5 milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi) pentru mai multe localități din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Orest Onofrei, care a declarat că fondurile urmează a fi folosite atât pentru realizarea de lucrări pentru refacerea infrastructurii locale, cât și pentru acoperirea unor cheltuieli curente ale primăriilor.
Onofrei a precizat că cei mai mulți bani au fost alocați pentru realizarea unor investiții în dezvoltarea infrastructurii locale, respectiv 4,7 milioane de lei. Potrivit hotărârii adoptate de Guvern, municipiul Câmpulung Moldovenesc va primi un milion de lei pentru funcționarea sistemului public de termoficare, în timp ce orașele Cajvana și Gura Humorului vor beneficia de câte 900.000 de lei fiecare pentru finalizarea lucrărilor la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice și pentru modernizarea unui drum comunal, respectiv pentru amenajarea pârâului Bocanci.
De asemenea, câte 500.000 de lei vor ajunge în comunele Panaci și Vicovu de Jos, în timp ce primăriile Ostra și Grănicești vor primi câte 700.000 de lei, respectiv 200.000 de lei, pentru refacerea unor poduri calamitate.
Tot în ultima ședință, Guvernul a aprobat alocarea unei sume de 385.000 de lei pentru acoperirea unor cheltuieli curente la mai multe primării, respectiv Ciprian Porumbescu, Fântâna Mare, Frătăuții Vechi, Horodnic de Jos, Râșca, Stulpicani, Ulma și Zvoriștea.
„Toate aceste sume vor fi alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. Demn de remarcat este faptul că este pentru a șasea oară anul acesta când Guvernul alocă sume suplimentare pentru bugetele localităților din județul Suceava”, a declarat Orest Onofrei.

Recomandări

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa