ATLETISM

Județenele de cros au deschis sezonul pentru tinerii atleți din Suceava

La finalul săptămânii trecute, municipiul Suceava, mai exact stadionul Areni a fost gazda etapei județene a Campionatului Național de Cros pentru copii, juniori II și III. După o zi de concurs, primele poziții la fiecare categorie de vârstă au fost împărțite între sportivii CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni și CSȘ Gura Humorului. Astfel, la copii I, primul loc a fost ocupat de Mara Berniagă și Eugen Mancaș, ambii de la „Nicu Gane” Fălticeni, în timp ce la copii II, CSȘ Gura Humorului a obținut ambele locuri I prin Mihaela Sofian, la fete și Adrian Cojocaru, la băieți. Cum era de așteptat, la juniori II, prima poziție a fost ocupată de Iulian Roșu, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni. La junioare II, Iuliana Coșarcă, de la CSȘ Gura Humorului a terminat cursa pe primul loc, iar la juniori III, primul loc i-a revenit lui Alexandru Niță, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni. Dintre sportivii din municipiul Suceava, Mirela Dumitraș și Nistor Dumitraș, de la CSM Suceava au terminat pe locurile doi la copii II, iar Vasile Gheorghe, de la LPS Suceava s-a clasat pe același loc la juniori II. La finalul acestui concurs organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția pentru Sport a Județului Suceava, primii trei clasați la fiecare categorie au primit diplome, medalii și premii.

Recomandări

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii