Jocul de-a Legea Educației

Ministerul Educației se consultă în această perioadă cu profesorii, elevii și studenții în vederea concretizării noii Legi a Educației, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. Dați-mi voie să nu cred această informație sau să cer clarificări precise asupra însemnătății sintagmei „în această perioadă”. Suntem în miezul vacanței de vară. Și profesorii și elevii sunt plecați care-ncotro sau sunt acasă cu gândul la orice altceva decât la școală. Așa e și sănătos, de altfel, să se întâmple, pentru ca din septembrie, când va începe anul școlar, să fie odihniți și eficienți. Cine spune că în această perioadă există o dezbatere publică pe tema legii educației ori e rupt complet de realitate, ori umblă cu cioara vopsită și aruncă praf în ochi. O mână de lucrători în Ministerul Educației, câțiva membri de sindicat sau cine știe ce elev reprezentând Consiliul Național nu înseamnă parteneri de dialog pentru o lege. Pentru nici una, darămite pentru una de importanța celei a educației. Oricâte zeci de mii de profesori ar reprezenta o federație sindicală, o dezbatere făcută cu șefii de instituții nu se cheamă că e publică. Trecând peste asta, aflăm că se propune ca învățământul obligatoriu în România să fie de 12 clase. Într-o țară ca a noastră se justifică obligativitatea educației, să nu uităm însă că și atunci când fac cele 12 clase de bună voie, cam jumătate din absolvenții de clasa a XII-a nu reușesc să obțină o diplomă de bacalaureat. Și-atunci care să fie scopul? Înmulțirea liceelor ce reușesc „performanța” de a nu avea nici măcar un absolvent cu bacalaureatul luat? O altă propunere din noua lege face referire la titlul de doctor care, cică, ar putea fi retras mai ușor. Păi nu mai bine facem o modificare legislativă și de sistem prin care a c o r d a r e a titlului de doctor să se facă mai greu, mai serios, mai responsabil? Iar punem căruța înaintea calului. În același context, a menționat ministrul Sorin Câmpeanu că există totuși și revendicări comune, susținute de toate categoriile implicate în demers: profesori, studenți, elevi, sindicaliști. Toată lumea vrea ca în noua lege să se regăsească procentul de 6% din PIB alocat Învățământului. Nu cumva să lipsească! Ori îmi scapă mie ceva esențial, ori canicula a făcut ravagii. Acest blestemat procent de 6% există pe hârtie de ani de zile și este ignorat fără jenă de oricine ajunge la guvernare. La ce folosește o astfel de prevedere, atâta vreme cât n-are nici o valoare? E aceeași lege care definește învățământul ca prioritate națională și atât. Singura explicație este că ăștia sunt în vacanță și, din plictiseală, se joacă de-a școala.