Italiancă în vârstă de 25 de ani, preluată în stare gravă de la Frătăuți, cu un cuțit înfipt în apropiere de gât

Italianca aflată în stare gravă
Italianca aflată în stare gravă

O tânără în vârstă de 25 de ani, cetățean italian, a fost preluată de un elicopter SMURD și dusă la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, în stare gravă, cu plăgi tăiate la nivelul brațelor, dar și cu un cuțit înfipt la propriu în zona cervicală, după o agresiune petrecută la Frătăuții Noi.
La fața locului au fost medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță. Aceștia au găsit o pacientă în stare gravă, cu corpul străin rămas la nivelul spatelui, astfel că medicul de la Rădăuți a solicitat intervenția de urgență a echipajului SMURD, cu elicopter.
Medicul Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al Serviciul Județean de Ambulanță, a declarat că pacienta a fost stabilizată și transferată în stare gravă, dar momentan stabilă.
Din primele informații pe care le avem, italiana era venită la Frătăuții Noi la concubinul său, cu care are doi copii. La ora agresiunii, victima era în casă cu sora concubinului său, o tânără din Frătăuții Noi care a fost condamnată pentru tâlhărie.
Cele două ar fi avut un conflict spontan, iar localnica ar fi pus mâna pe cuțit și a lovit-o de mai multe ori pe tânăra italiancă. Lovitura cea mai dură este cea de la nivelul cervical. Lama nu a fost extrasă, conform procedurii standard în astfel de cazuri. Se pare că tânăra înjunghiată este și însărcinată.

Recomandări

Ambele femei implicate în accidentul în care a murit un pilot de curse, mamă și fiică, transferate la București, în stare gravă

Consecințele teribilului accident de joi la prânz de pe E 85, de la Vadu Moldovei, sunt grave și pentru cele două femei care au supraviețuit impactului

ÎPS Calinic, transportat de urgență cu elicopterul la Iași, după ce a suferit o gravă criză cardiacă produsă de un bloc atrioventricular total

Fata lovită pe trecerea de pietoni de la Policlinică este în stare gravă, dar stabilă. Băiatul de 17 ani nu a rămas internat