Fotbal pe teren redus – Liga Companiilor

ISU revine în fruntea ierarhiei

ISU a castigat duelul cu Celestin și a revenit pe primul loc
ISU a castigat duelul cu Celestin și a revenit pe primul loc

La sfârșitul săptămânii trecute s-au disputat alte trei partide din Liga Companiilor la fotbal pe teren redus. Deosebit de interesant a fost duelul dintre Global Design și Sidem, încheiat cu scorul de 5-4, golul victoriei fiind marcat în ultimul minut. În continuare, băieții de la ISU au decis în favoarea lor derby-ul cu Celestin, succes care le permite să urce pe locul întâi în ierarhia provizorie a campionatului. În ultimul joc al zilei Inter Conti s-a impus cu 4-0 în fața grupării Carrefour, după un meci mult mai echilibrat decât o arată scorul final.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret sunt parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Rezultate:
Celestin – ISU Suceava 3-6 (meci din etapa a IX-a)
Au marcat: Teodor, Filip, Andrei, respectiv Ursaciuc (2), Lazăr, Vasiliu, Perijoc, Traci.
Inter Conti – Carrefour 4-0 meci din etapa a IX-a)
Au marcat: Ed. Julei (2), Gherasim, Tcaciuc.
Global Design – Sidem 5-4 (meci din etapa a X-a)
Au marcat: Ursulinschi (4), Grigoriciuc, respectiv Iftimie (2), Vlaicu (2).
Clasament
1. ISU Suceava 10 9 0 1 66-22 27
2. Sănătatea 9 8 1 0 66-21 26
3. Mușatinii 8 8 0 0 47-15 24
4. Rovalstone 9 8 0 1 56-30 24
5. Inter Conti 9 6 1 2 40-22 20
6. Apărătorii 9 6 1 2 46-27 19
7. Celestin 8 6 1 1 44-27 19
8. Egger 9 6 0 3 48-19 18
9. Autogray 8 6 0 2 43-24 18
10-11. AD Auto Total9 6 0 3 44-34 18
10-11. Global Design9 6 0 3 44-34 18
12. Taco Loco 9 2 1 6 31-51 7
13. Management Account 8 2 0 6 30-41 6
14. Versus 8 2 0 6 21-39 6
15. Comtransport 9 1 2 6 20-39 6
16. Sidem 10 2 0 8 21-48 6
17. Trecătorul 9 2 0 7 41-69 6
18. Ecuator 8 1 0 7 25-65 3
19. Carrefour 9 1 0 8 15-46 3
20. MSA Group 8 0 1 7 20-68 2
21. Auchan 9 0 0 9 14-42 0
Notă: Echipele câștigătoare în urma loviturilor de departajare vor primi două puncte, iar învinsele un punct!
Iată cum se prezintă programul etapei a XI-a:
Luni, 21 mai, ora 18.00: Comtransport – Apărătorii
Luni, 21 mai, ora 19.00: Trecătorul – Versus (meci restant din etapa a X-a)
Luni, 21 mai, ora 20.00: Autogray – AD Auto Total (meci restant din etapa a X-a)
Marți, 22 mai, ora 18.00: Taco Loco – ISU Suceava
Marți, 22 mai, ora 19.00: Carrefour – Sănătatea (meci restant din etapa a X-a)
Marți, 22 mai, ora 20.00: Ecuator – Rovalstone (meci restant din etapa X-a)
Miercuri, 23 mai, ora 18.00: Mușatinii – Egger (meci restant din etapa a X-a)
Miercuri, 23 mai, ora 19.00: Auchan – MSA Group (meci restant din etapa a X-a)
Miercuri, 23 mai, ora 20.00: Sănătatea – Management Account
Joi, 24 mai, ora 18.00: Egger – Global Design
Joi, 24 mai, ora 19.00: MSA Group – Trecătorul
Vineri, 25 mai, ora 18.00: Versus – Carrefour
Vineri, 25 mai, ora 19.00: Rovalstone – Mușatinii
Vineri, 25 mai, ora 20.00:Celestin – Auchan
Vineri, 25 mai, ora 21.00: AD Auto Total – Ecuator

Recomandări

GOOOL! Ghidul Microbistului pentru Campionatul Verii: ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan pentru meciurile perfecte

În vara campionatului mondial de fotbal, Târgul de Bere din Auchan reunește peste 300 de sortimente din 25 de țări. O ediție aniversară #20AniAuchan

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava