Cadrele didactice care intenționează să susțină în acest an examenul de titularizare în învățământ au la dispoziție 366 de posturi vacante, pe care IȘJ Suceava le scoate la concurs.
Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că la educație fizică și sport se înregistrează cele mai multe posturi titularizabile, și anume 48 de catedre, iar educatoarele vor beneficia de 41 de posturi ce urmează să fie scoase la concurs. Alte 30 de catedre titularizabile sunt la învățători, în timp ce în învățământul special sunt vacante 23 de posturi titularizabile. Pentru disciplinele tehnice se vor scoate la concurs 20 de catedre vacante, cu o viabilitate mai mare de patru ani, în timp ce la religie și artă sunt vacante câte 10 catedre în școlile din județul Suceava. La limba engleză se vor scoate la concurs patru catedre, iar la istorie este vacant un singur post titularizabil pentru anul școlar viitor.
Anul trecut, Inspectoratul Școlar Suceava a scos la concursul de titularizare un număr de 368 de posturi vacante, iar examenul a fost susținut de peste 1000 de cadre didactice. 468 dintre dascălii prezenți la examen au obținut cel puțin nota șapte, rezultatul minim pentru a se putea titulariza.
Examenul național de titularizare din acest an va avea loc pe 15 iulie 2009.





