Isar: Îl anunț pe tânărul calomniator Ponta că va trebui să apară în fața instanței



Fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar a declarat miercuri agenției MEDIAFAX, că fostul premier Victor Ponta va „trebuie să apară în fața instanței”, deoarece îl va acționa în justiție, remarcând faptul că „oricum” fostul șef al Executivului „are deja experiență cu instanțele”.”Am vorbit în spațiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa, OMV, Roșia Montană, Rompetrol și altele. Probabil că se simte exclus din dezbaterea publică, iar prezența mea la DNA, în calitate de martor, la o plângere pe care am formulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca niște mizerii în spațiul media. Sau a reacționat, preventiv, panicat. Nu știu și nici nu mă interesează resorturile minciunilor sale. Îl anunț pe tânărul calomniator că va trebui să apară în fața instanței, deoarece îl voi acționa în justiție. Oricum are deja experiență cu instanțele. Un drum în plus sau în minus la tribunal nici nu va conta pentru domnia sa”, declarat pentru MEDIAFAX fostul ministru delegat Lucian Isar, care a fost membru al Cabinetului Ponta.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Victor Ponta trebuie să-i plătească 20.000 de lei daune lui Lucian Isar. Decizia nu e definitivă

Raluca Prună, ministrul Justiției: Îl anunț public pe Ponta că pentru toate calomniile îl voi invita să probeze în instanță

Fostul ministru Darius Vâlcov va fi judecat în arest preventiv în dosarul de corupție

Băsescu îi cere lui Ponta să opereze astăzi, prin OUG, modificările la Codul de procedură penală