Invitați speciali

Irina Rimes, Alessia și Cargo vin săptămâna viitoare la Zilele Sucevei

Irina Rimes
Irina Rimes

Evenimentele dedicate Zilelor Sucevei vor debuta săptămâna viitoare, de vineri, 21 iunie, și vor dura până pe 25 iunie inclusiv, cu numeroase manifestări artistice.
Principalii invitați ai concertelor din acest an la Zilele Orașului sunt Cargo, Alessia și Irina Rimes, după cum a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
„Programul evenimentelor este aproape finalizat, îl vom face public zilele următoare. Am văzut întrebări legate de bugetul alocat anul acesta, de ce este mai mare decât în alți ani. Trebuie să ținem cont și de faptul că evenimentele se desfășoară timp de mai multe zile, în intervalul 21-25 iunie, iar suplimentarea a fost necesară ca urmare a studierii ofertelor trimise de impresarii artiștilor, precum și a analizării tuturor cheltuielilor necesare susținerii spectacolelor”, a spus edilul sucevean.
Ediția din acest an a Zilelor Sucevei beneficiază de un buget total de 300.000 de lei, cel mai mare de până acum, din care 250.000 de lei sunt fonduri alocate de la bugetul local, iar diferența de la partenerul care găzduiește manifestările principale, Iulius Mall.

Cargo
Cargo
Alessia
Alessia
Irina Rimes
Irina Rimes

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Distracție pentru întreaga familie, la Iulius Mall: concerte, teatru, dinozauri animatronici și oferte speciale la mașini

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări