RUGBY JUNIORI

Învinși în penultimul minut de joc

După trei victorii din patru meciuri, tinerii rubgyști humoreni au clacat în cea de-a cincea etapă, fiind învinși chiar în penultimul minut. Echipa de juniori I CS CSȘ Gura Humorului a întâlnit pe teren propriu formația Cleopatra Mamaia. Partida a fost una destul de spectaculoasă, cu răsturnări de scor de o parte și de alta, dar a avut un deznodământ nu foarte fericit pentru humoreni. Cu două minute înainte de final, la scorul de 21 – 18, sportivii din Gura Humorului au încasat un eseu decisiv pentru câștigarea punctelor puse în joc, 21 – 25. „Din păcate am ratat foarte mult, nu mai puțin de cinci lovituri de pedeapsă din poziții bune și am luat ultimul eseu din cauza lipsei de concentrare, la care s-a adăugat și nerespectarea tacticii de joc. Totuși, din echipa noastră s-au remarcat printr-un joc foarte bun, Gontineac și Atudorei, sportivii care au fost cei mai buni din teren”, a declarat antrenorul humorean, Dumitru Livadaru. În celalalt meci, la juniori II, echipa din Gura Humorului a fost dominată destul de clar, fiind învinsă în final cu scorul de 30 – 18. Chiar dacă au întâlnit o echipă puțin mai valoroasă, humorenii au avut de înfruntat și oboseala acumulată într-un turneu internațional desfășurat la Tiraspol, acolo unde au reușit să ocupe a treia poziție a podiumului. Pentru echipele din Gura Humorului urmează două etape pe teren propriu, în această duminică, cu LPS Constanța, iar duminica viitoare cu Unirea Iași.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava sprijină în continuare Rugby Club Gura Humorului, singura echipă din județ care evoluează în Liga Națională

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Peste 250 de copii au descoperit frumusețile Bucovinei în excursiile educative organizate în cadrul proiectului CARE