Concursul profesional sportiv „Marșul Factorilor Poștali”, ediția a XXXVIII – a, faza județeană, se desfășoară sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 10:00, la Gura Humorului. Pe Stadionul Orășenesc din Gura Humorului vor intra în competiție peste o sută de factori poștali, femei și bărbați îmbrăcați în uniformă poștală. Proba de marș bărbați se va desfășura pe distanța de șapte kilometri, iar femeile vor mărșălui pe distanța de trei kilometri. Competiția este cu tradiție în breasla poștașilor, mai ales că în urma acestui concurs județean se vor desemna cei mai buni poștași care vor reprezenta județul Suceava la concursul regional, cu concurenți din județele Suceava, Iași, Vaslui, Botoșani. Această competiție regională se va desfășura în data de 24 mai, tot la Gura Humorului. Premierea concurenților, atât pentru faza județeană, cât și pentru faza zonală, va avea loc la Cabana Bogdăneasa. „Este interesant faptul că în fiecare an numărul poștașilor care se înscriu la acest concurs este în creștere și suntem extrem de mândri de performanțele, tot mai evidente, ale tinerelor noastre speranțe. În acest an, crossul balcanic, la care vor putea să participe câștigătorii fazei naționale a concursului «Marșul Factorilor Poștali» se va desfășura în România. Pentru a ajunge până acolo este nevoie de foarte multă muncă, antrenamente, dar avem încredere în poștașii suceveni”, ne-a spus directorul Oficiului Județean de Poștă Suceava, Nicolai Costrâș.Primii trei clasați la „Marșul Poștașilor” – faza județeană își vor câștiga dreptul de a participa la faza pe regiune. Cei mai buni poștași vor primi premii și diplome oferite cu generozitate de organizatorii competiției, Oficiul Județean de Poștă al județului Suceava, prin intermediul directorului Nicolai Costrâș, dar și din partea Sindicatului Poșta Română Suceava, prin liderul său Costel Cioarbă.






