Întâlnire Salvați Copiii – Filiala Suceava, la 25 de ani de activitate

Organizația Salvați Copiii – Filiala Suceava împlinește luni 25 de ani de activitate (12 octombrie 1990), un sfert de secol în care s-au scris povești adevărate, s-au schimbat destine, s-au format oameni, s-au clădit sentimente, emoții în sufletul fiecărei persoane care a intrat în contact cu „salvatorii de vieți”. De 25 de ani, voluntarii suceveni au demonstrat că lumea în care trăim se poate schimba, oamenii pot deveni mai buni și mai frumoși, prin educație, perseverență, încredere, iubire, compasiune. Salvați Copiii – Filiala Suceava a schimbat destinul multor copii, indiferent de problemele cu care aceștia s-au confruntat la un moment dat. La ceas aniversar, sâmbătă, 10 octombrie, la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc o întâlnire de suflet între membrii organizației, parteneri, beneficiari, sponsori, specialiști, voluntari. Organizatorii au numit întâlnirea „Împreună la 25 ani”, împreună pe drumul anevoios „presărat cu lacrimi și bucurii, cu umilințe și iubire, cu deznădejdi, cu speranță, luptă, victorie, nopți nedormite și zile însorite, disperare și împlinire, nervi și recunoștință, muncă și relaxare, drepturi și obligații”. Omul îndreptățit să spună toate acestea este, în primul rând, președintele Salvați Copiii – Filiala Suceava, Camelia Iordache, „motorul” organizației, cum au spus unii, omul sensibil, care a pus mult suflet, a lucrat cu multă dedicație și cu dorința de a face mult bine celor din jur. Ea a spus că nu ar fi putut singură. La evenimentul de sâmbătă a fost prezentă și Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România, care a felicitat echipa de la Suceava, și a explicat că Salvați Copiii are și rolul de a educa tinerii.

Recomandări

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava