Fostul președinte Traian Băsescu a încălcat, din nou, independența justiției, după ce a spus la un post de televiziune că „Inspecția Judiciară și CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură” oricărei persoane vorbește despre actul de justiție, a stabilit Inspecția Judiciară (IJ), informează Mediafax.Raportul inspectorilor judiciari urmează a fi prezentat plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de marți, iar CSM va decide dacă își va însuși concluzia acestui raport.Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 30 aprilie, Inspecția Judiciară, precum și CNA, în legătură cu declarațiile referitoare la justiție făcute de Traian Băsescu la un post de televiziune, după ce cu o zi înainte și-a însușit un raport al IJ privind alte declarații care au afectat prestigiul justiției.În sesizarea trimisă Inspecției Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut să facă verificări pentru a stabili dacă declarațiile fostului președinte Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV au adus atingere independenței justiției și au subminat autoritatea acesteia.





