Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că propunerea ministrului Justiției pentru înlocuirea lui Daniel Morar la șefia DNA „nu are nici un fel de logică și de acoperire morală”, atâta vreme cât Raportul CE relevă că anchetele DNA sunt imparțiale și echidistante.
„Este vorba de o execuție politică a șefului DNA de către PNL, pentru ca acest partid să se poată menține în continuare la putere și pentru a evita o moțiune de cenzură anunțată de PSD dacă îl propune în continuare pe Daniel Morar. Această propunere a PNL nu are nici un fel de logică și de acoperire morală, atâta vreme cât Raportul de țară al Comisiei Europene, care nu poate fi acuzat de partizanat politic, spune negru pe alb că anchetele DNA sunt imparțiale și echidistante, din punct de vedere politic”, a declarat Emil Boc.
El a susținut că datele prezentate în Raportul CE l-ar fi putut determina pe ministrul Justiției să propună prelungirea mandatului lui Daniel Morar la conducerea DNA.
„Propunerea pe care o înaintează ministrul Justiției nu are acoperire nici juridică, nici morală și nici politică”, a mai spus Boc.
Referindu-se la intenția lui Cătălin Predoiu de a-i propune lui Daniel Morar preluarea postului de înalt reprezentant al Ministerului Justiției la Bruxelles sau de adjunct al DNA, liderul PDL a afirmat că aceasta se înscrie „în stilul jocului românesc: când vrei să scapi de cineva te faci că-l avansezi”.
Și vicepreședintele PDL Valeriu Stoica a declarat, ieri, că propunerea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, de a-l schimba din funcția de procuror șef al DNA pe Daniel Morar este „problematică”, fiind un semnal negativ pentru Comisia Europeană.
Schimbare problematică
„Mi se pare că schimbarea din funcție a lui Daniel Morar, în actualul context, este problematică. Pe de o parte, Raportul de țară pe tema Justiției subliniază necesitatea continuității instituționale în ceea ce privește DNA. Desigur că această formulă poate fi interpretată în mai multe feluri, dar sugestia UE este limpede: s-a arătat că o schimbare din funcție a lui Daniel Morar ar fi percepută la nivelul Comisiei ca un regres în lupta împotriva corupției”, a declarat Valeriu Stoica.
El a susținut că decizia înlocuirii procurorului șef al DNA a fost luată la presiunea politică a PSD și PNL.
„De asemenea, este problematică această schimbare pentru că ea vine la puțin timp după ce PSD și PNL au cerut această schimbare. Ministrul Justiției este, din păcate, într-o situație delicată, chiar dacă va încerca să spună că nu are nicio legătură schimbarea din fucție cu cererile exprese făcute de PSD și PNL. Totuși, opinia publică va percepe această schimbare din funcție ca fiind făcută sub presiune politică. Toate aceste elemente mă determină să cred că schimbarea lui Daniel Morar nu este o soluție potrivită și nu va avea consecințe bune în evaluarea situației Justiției din România în perioada următoare”, a mai spus Stoica.
El consideră că propunerea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, de a-l numi pe actualul procuror șef al DNA înalt reprezentant al Ministerului Justiției la Bruxelles sau adjunct al DNA „nu e de natură să înlăture impactul negativ al schimbării lui Daniel Morar din funcție”.





