Incendiul care a afectat două gospodării din Stânca a plecat de la un scurtcircuit la o mașină

Incendiul de la Stânca
Incendiul de la Stânca

Două persoane au suferit arsuri după un incendiu izbucnit marți în satul Stânca, din comuna Zvoriștea. Ambii au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar bărbatul în vârstă de 77 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Acesta a suferit arsuri la mâini și pe corp în timp ce încerca să scoată din garaj un autoturism. Arsuri a mai suferit și o femeie de 76 de ani, dar aceasta a primit îngrijiri la fața locului și a refuzat transportul la spital. Flăcările au distrus un garaj, magazii, depozit de furaje, un adăpost de animale, toate pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Au mai ars circa 10 metri cubi lemn de foc, un autoturism aflat într-un garaj, circa 3 tone de furaje și alte bunuri. S-au degradat mai multe ferestre din PVC și o ușă de la intrare în casa de locuit. La casa învecinată a fost afectat holul de la intrare pe o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați. Pompierii spun că focul a plecat din garaj, de la autoturismul distrus, la care s-a produs un scurtcircuit electric. Pentru stingerea flăcărilor au mers pompierii civili ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Zvoriștea, precum și două autospeciale ale ISU Suceava.

Incendiul de la Stânca
Incendiul de la Stânca
Incendiul de la Stânca
Incendiul de la Stânca

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță