Incendiu de vegetație uscată, la Poiana Micului

Incendiu de vegetație uscată
Incendiu de vegetație uscată

Pompieri și lucrători silvici au intervenit, miercuri seară, la un incendiu de vegetație uscată izbucnit la marginea fondului forestier, focul punând probleme mari din cauza vântului. S-a întâmplat în satul Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, incendiul fiind anunțat la ora 17.15. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda de intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mănăstirea Humorului și de la Ocolul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc. Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, a declarat: “La sosirea echipajelor, ardea vegetație uscată pe o suprafață de două hectare și exista pericolul de propagare la fondul forestier din apropiere. Din cauza terenului accidentat, greu accesibil, și cu aportul vântului puternic, flăcările s-au extins, cu focare răzlețe, pe o suprafață de încă două hectare, unde s-au aprins resturi de exploatare forestieră”. Focul a fost stins și lichidat în totalitate în jurul orei 22.30. Conform ISU Suceava, incendiul a izbucnit pe un teren particular din cauza unui foc lăsat nesupravegheat.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Peste trei hectare de pășune alpină au ars după ce proprietarul a scăpat de sub control focul aprins pentru igienizare