Poliție

Încă un dosar penal pe numele lui Corneliu Petreanu



Încă un dosar penal pe numele lui Corneliu Petreanu
Încă un dosar penal pe numele lui Corneliu Petreanu

– Deși avea permisul de conducere suspendat, „regele sticlei” s-a urcat la volan și a provocat un accident rutier
– În urmă cu aproape două săptămâni, cunoscutul om de afaceri a spart cu pumnul oglinda retrovizoare a unei mașini de Poliție, acuzându-i pe oamenii legii că-l urmăresc
– Luni seară, Petreanu a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola din Iași
La mai puțin de două săptămâni după ce a spart oglinda retrovizoare a unei mașini de poliție, acuzându-i pe oamenii legii că-l urmăresc, cunoscutul om de afaceri sucevean, Corneliu Petreanu, s-a ales cu un nou dosar penal. Deși avea permisul de conducere suspendat, Petreanu, așa-zisul „rege al sticlei”, s-a urcat la volan și a provocat un accident rutier. Pentru că omul de afaceri suferă se pare de afecțiuni psihice, la solicitarea familiei sale, polițiștii l-au internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola din Iași. În urmă cu două zile, pe DN 17, în zona Bogdăneasa, șoferul unei mașini de Argeș, din cauza neatenției în conducere, a intrat cu autoturismul într-un șanț de pe marginea drumului. În momentul în care câțiva trecători îl ajutau pe argeșean să-și scoată mașina din șanț, din sens opus, pe contrasens, a venit o „Toyota”, care a intrat în coliziune cu autoturismul cu numere de Argeș. Polițiștii sosiți la fața locului l-au identificat la volanul „Toyotei” pe Corneliu Petreanu. Omul de afaceri, aveau să afle oamenii legii, avea permisul de conducere suspendat pentru perioada 15 august -13 noiembrie 2006, motiv pentru care pe numele lui Corneliu Petreanu a fost întocmit un dosar penal. Dându-și seama că ceva nu e în regulă cu afaceristul, polițiștii au anunțat și familia acestuia. În cele din urmă, rudele lui Corneliu Petreanu au luat decizia să-l interneze pe acesta la un spital de boli psihice, regele sticlei ajungând la „Socola” câteva ore mai tîrziu. Petreanu s-a mai ales cu un dosar penal pe data de 18 august a.c., atunci când a lovit cu pumnul și a spart oglinda retrovizoare a unei mașini de Poliție. Tot acest incident s-a petrecut în parcul de pe Mărășești, din municipiul Suceava, în fața firmei afaceristului, „Bit Telecom”. Polițiștii implicați în acel eveniment susțin că omul de afaceri a început să-i ia la rost, întrebându-i de ce îl urmăresc și de circulă cu numere false de înmatriculare la mașină. Deși, în primă fază, l-au ignorat și au încercat să-și vadă de drum, oamenii legii nu au putut să rămână indiferenți în momentul în care „regele sticlei” a început să lovească cu pumnii în mașină, spărgând una dintre oglinzile retrovizoare. Agenții de ordine publică s-au dat jos din mașină și l-au imobilizat pe afacerist. În momentul în care se pregăteau să-i pună cătușele, au apărut câțiva angajați ai lui Petreanu, care i-au rugat pe polițiști să renunțe la încătușare, motivând că vor reuși ei să-l calmeze. De altfel, spuneau angajații cu pricina, „regele sticlei” a avut în ultima perioadă mai multe depresii și căderi psihice.



Recomandări

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos