Pe Calea Unirii

Încă o persoană lovită de mașină pe trecerea de pietoni

După ce la mijlocul săptămânii trecute două persoane au fost accidentate grav în timp ce traversau regulamentar strada, vineri, informează poliția, s-a petrecut un alt accident rutier, tot pe o trecere de pietoni.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, accidentul de vineri s-a petrecut în jurul orei 13.20, pe strada Calea Unirii, la trecerea de pietoni de lângă benzinăria OMV.
O tânără în vârstă de 26 de ani, din comuna Verești, s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, moment în care a fost lovită de o dubiță VW Transporter, condusă de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din orașul Salcea.
Din fericire, au transmis reprezentanții poliției județene, tânăra nu a fost rănită grav.
Nu la fel au stat lucrurile însă miercuri seară, când, la un interval de două ore și jumătate, au fost loviți grav pe trecerile de pietoni un bătrân în vârstă de 81 de ani și o femeie de 50 de ani, accidentele petrecându-se unul la Rădăuți, celălalt în municipiul Suceava (tot pe Calea Unirii, la trecerea de pietoni de la Inspectoratul Școlar).
Bătrânul a ajuns la spital cu fractură col femural stâng, iar femeia a fost proiectată de un BMW X5 la mai bine de zece metri de locul în care a avut loc impactul, fiind internată cu leziuni de coloană vertebrală și bazin.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Șofer anchetat penal după ce a dus-o acasă pe femeia pe care a acroșat-o pe o trecere de pietoni din centrul Sucevei