Încă doi elevi și doi profesori, confirmați pozitiv cu Covid-19

Încă doi elevi și doi profesori, confirmați pozitiv cu Covid-19
Încă doi elevi și doi profesori, confirmați pozitiv cu Covid-19

Un profesor și o profesoară de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava și două eleve, de la Fălticeni și Burla, au fost confirmați în ultimele zile cu noul coronavirus, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Băncilă. Profesorii sunt simptomatici și sunt internați în spital. Gabriela Băncilă a precizat că în școală nu au avut contacți direcți, ci doar în familie – soț/soție și copii.
În cazul elevelor, este vorba despre o adolescentă de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, confirmată pozitiv în cadrul unui focar familial, cu ambii părinți confirmați cu Covid-19. Clasa din care face parte are activitate școlară în scenariu hibrid, cu jumătate dintre elevi care fac cursuri la școală și jumătate cu cursuri online. Eleva a fost confirmată cu SARS-Cov2 pe 24 septembrie, în perioada în care avea ore la școală, iar în următoarele două săptămâni oricum ar fi avut cursuri online, prin urmare măsura dispusă de DSP nu afectează programul școlar stabilit.
Cea de-a doua fetiță este elevă la Școala Gimnazială Burla și a fost testată RT PCR în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale pentru apendicită, ocazie cu care s-a descoperit că are noul coronavirus. Este asimptomatică, dar este internată în spital, împreună cu mama ei, pentru supraveghere medicală. Tatăl și sora elevei sunt în carantină la domiciliu. Gabriela Băncilă a afirmat că și în acest caz la școala la care învață fetița sunt respectate normele sanitare și nu se impune carantinarea celorlați copii, neexistând contacți direcți în unitatea de învățământ.
Până la această dată, în județul Suceava au fost confirmați cu SARS-CoV2 62 de profesori, 9 angajați din rândul personalului auxiliar și 6 elevi.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa
Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a