Cercetări poliție

În tir, 54 de metri cubi de material lemnos. În acte, 5,4 metri cubi

Polițiștii din Rădăuți au deschis un dosar penal în care fac cercetări privind infracțiuni de fals, după ce au oprit în trafic un tir încărcat cu lemne și au constatat diferențe uriașe dintre materialul lemnos transportat, 54 de metri cubi, și cel din documentele de transport, 5,4 metri cubi.
Respectivul tir a fost oprit sâmbătă dimineață, pe strada Ion Nistor, din Rădăuți, la volan fiind un tânăr în vârstă de 31 de ani, din județul Botoșani.
„Întrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea avizului de însoțire a materialului lemnos, au fost sesizați lucrătorii Ocolului Silvic Marginea care au stabilit faptul că avizul de însoțire respectiv figurează în evidențe ca fiind eliberat pentru cantitatea de 5,40 mc și nu pentru cantitatea de 54 mc”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cantitatea de cherestea fiind ridicată și predată ocolului silvic din Marginea.
La scurt timp, la sediul Poliției Rădăuți s-a prezentat o tânără în vârstă de 31 ani, din comuna Brodina, reprezentant al societății care a predat materialul lemnos, tânără care a declarat că a completat greșit documentele de transport, greșind cu o virgulă cantitatea de cherestea livrată beneficiarului.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ce va fi soluționat procedural”, a precizat duminică purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Un sucevean care transporta cherestea fără acte a fost lăsat și fără materialul lemnos, dar și fără autoutilitară