Excedent comercial

În Suceava s-a exportat mai mult decât s-a importat

În primele două luni ale acestui an în județul Suceava s-a înregistrat un excedent comercial de 1,6 milioane de euro. După ce pe tot parcursul anului trecut județul Suceava a contabilizat un serios deficit comercial, valoarea exporturilor cifrându-se mult sub cea a importurilor, anul 2007 a început mult mai bine, valoarea exporturilor depășind-o pe cea a importurilor. Conform unei analize întocmite de Direcția Județeană de Statistică Suceava, în lunile ianuarie și februarie din județ s-au exportat mărfuri în valoare de 33,9 milioane de euro, în timp ce importurile s-au cifrat la 32,3 milioane de euro. Din diferența dintre cele două valori rezultă excedentul comercial de 1,6 milioane de euro, care, chiar dacă nu înseamnă cine știe ce, reprezintă un plus important. Prin comparație, anul trecut, în aceeași perioadă de timp, se înregistra un deficit comercial (exporturi mai mici decât importuri), de aproape 3 milioane de euro. Conform analizelor statistice, răsturnarea de situație a fost posibilă prin creșterea volumului exportului de mărfuri cu 40,7%, asta în ce timp de valoarea importurilor a crescut mult mai lent, cu doar 19,8 puncte procentuale. Anul trecut, în județul Suceava s-a înregistrat un deficit comercial de nu mai puțin de 89 de milioane de euro, pe parcursul câtorva luni valoarea exporturilor atingând mai puțin de jumătate din valoarea importurilor. Deficitul din 2006 înregistrat în Suceava a fost mai mare decât deficitul înregistrat la nivel național.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro