Inițiativă

În Suceava ar putea să se deschidă Casa Româno-Chineză

În Suceava ar putea să se deschidă o Casă Româno-Chineză, în clădirea Camerei de Comerț și Industrie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, care a precizat că instituția pe care o conduce este interesată de promovarea relațiilor bilaterale cu Republica Populară Chineză. Nechifor, care este membru al filialei Suceava a Asociației de Prietenie România-China, a spus că în cadrul acestui nou concept de „Casa Româno-Chineză” vor fi invitați să facă parte și reprezentanți ai mediului privat sucevean.
Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a subliniat și demersurile Universității „Ștefan cel Mare” Suceava pentru a dezvolta relațiile cu Republica Populară Chineză. El a amintit faptul că în cadrul universității din Suceava a fost înființat un Club de studii asiatice, coordonat de conf. univ. dr. Alexandru Nedelea. Acesta din urmă a declarat, la rândul său, în urma stabilirii unui acord cu mai multe instituții de învățământ superior din China, anul acesta, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a venit un lector de limba chineză. Acesta va preda timp de un an cursuri de limba chineză.
Nedelea a mai spus că absolvenții cursului vor primi un certificat de competență lingvistică pentru limba chineză.
De precizat că printre cei care participă la acest curs se numără și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, acesta fiind prezent ieri și la o seară chinezească organizată la un restaurant cu specific din Iulius Mall Suceava.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani
Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire