Profesorul universitar doctor Cornel Turcu este una dintre cele mai marcante personalităţi în domeniul Inginerie automatizată şi digitalizare, cu o activitate recunoscută în plan naţional şi internaţional, colaborator şi responsabil de domeniu al Proiectului PNRR intitulat Crearea şi dezvoltarea Centrului de orientare, asociere şi consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Cu amabilitatea-i bine-cunoscută, domnia sa a acceptat să răspundă unor întrebări referitoare la întreaga lui activitate, în scopul de a transmite celor tineri ce doresc să păşească pe calea cercetării câteva coordonate esenţiale.
– Dacă activitatea dvs. academică ar fi un sistem automat, ce componentă simbolică ar reprezenta-o cel mai bine și de ce?
– Dacă aș privi întreaga mea activitate ca pe un sistem automat, atunci trebuie să subliniez de la început că ar fi vorba de un sistem cu reacție. Iar, ca să răspund întrebării dvs., după părerea mea, putem avea două perspective.
Pe de o parte, luând în considerare elementele de structură ale acestuia: deși fiecare dintre noi ar fi tentat să spună că activitatea proprie se asociază cu controlerul unui sistem automat, cred că trebuie să avem în vedere faptul că, pentru a îndeplini un anumit scop, nicio componentă a sistemului automat nu poate lucra independent pentru a îndeplini un anumit scop. Însuși modul de construire a unui sistem automat presupune interconectarea unor componente care formează, în esență, un complex de elemente de interacțiune. Important e și faptul că proprietățile sistemului astfel format nu depind numai de proprietățile elementelor componente ci, mai ales, de interacțiunile dintre acestea. Așa se întâmplă și cu activitatea academică: pentru ca rezultatul final să fie cel dorit e nevoie de conlucrare între toate elementele ce o definesc.
Pe de altă parte, ar trebui să luăm în considerare modul în care lucrează respectivul sistem. Și cred că activitatea academică ar fi similară controlului predictiv, în care strategia decizională se bazează pe estimarea evoluției viitoare a sistemului. Consider că rolul mediului academic este să construiască scenarii, să anticipeze tendințe tehnologice sau educaționale și să le transforme în oportunități pentru studenți și cercetători. Și, privind prin prisma contextului actual, să încerce să răspundă la o serie de întrebări, de genul, cum va arăta universitatea resurselor digitale, de ce cunoștințe vor avea nevoie în cinci-zece ani studenții de azi, ce direcții de cercetare trebuie să abordăm astăzi pentru a avea impact mâine? Este o abordare în care greșelile devin surse valoroase de învățare, și în care ajustarea continuă nu reflectă incertitudinea, ci reprezintă esența evoluției. Consider că rolul unui cadru didactic este acela de a contribui la funcționarea armonioasă a universității, privită ca un sistem complex ce trebuie să rămână stabil și robust în fața provocărilor și adaptabil în contextul multiplelor schimbări de azi. Prin implicarea sa, profesorul ajută la diminuarea perturbațiilor și a ‘zgomotului’ informațional, luând decizii responsabile în prezent, cu o viziune orientată spre generațiile viitoare, pe care încă nu le-a întâlnit, dar pentru care se pregătește continuu.
-Ați luat diploma de doctor în sisteme automate și activăți în cercetare din 1992, în urmă cu 33 de ani. Ce proiect v-a definit ca lider în inovarea universitară?
-Cred că un moment de referință a fost implicarea în proiectele care au contribuit la schimbarea modului în care universitatea se raportează la tehnologie, colaborare și dezvoltarea de competențe moderne. Am avut și am șansa să coordonez inițiative în cadrul cărora au fost și sunt create și dezvoltate infrastructurile fizice și digitale ale universității, care au conectat laboratoare la ecosisteme naționale și internaționale și au adus cercetarea mai aproape de nevoile societății.
Trebuie ținut cont de faptul că fiecare dintre proiectele pe care le-am coordonat – sau din echipele cărora am făcut parte – trebuie asociat cu nivelul dezvoltării tehnologice din perioada implementării lui. Cred că pot afirma că fac parte dintr-o generație care a fost martora unei explozii tehnologice fără precedent, doar gândindu-mă la faptul că am început programarea pe calculatoare care aveau capacitate de calcul de mii de ori mai mică decât „banalele” telefoane mobile de astăzi. Dar sper că fiecare proiect a adus plus-valoare în domeniul lui de implementare. Și, să nu uităm că fiecare membru al echipelor de implementare poate fi considerat un lider în inovare, pentru că liderul nu este cel care are toate răspunsurile, ci cel care creează contexte în care întrebările potrivite pot primi sprijin, resurse și recunoaștere.
– Ați publicat lucrări despre realitatea augmentată pentru terapia copiilor cu autism și transformarea digitală în universități. Ce a scos la iveală potențialul acestor tehnologii educaționale?
– Am avut privilegiul de a lucra la proiecte în care realitatea augmentată (AR) s-a intersectat cu nevoile copiilor cu autism. Aici am învățat că tehnologia poate deveni o fereastră spre o lume socială, altfel dificil accesibilă. Într-un mediu controlat și sigur, copilul poate explora interacțiuni, emoții, obiecte – fără anxietatea eșecului. În acel context am văzut cel mai limpede cum inovația tehnologică se traduce în evoluție umană. Un câștig important al proiectelor de acest gen e reprezentat de conștientizarea faptului că există mulți OAMENI cărora le pasă de acești copii. Iar aceștia, fie că fac parte din mediul academic, din ONG-uri sau din firme, pot forma o comunitate. O comunitate pe care noi, mediul academic sucevean, putem să o sprijinim prin mijloacele noastre, fie că sunt cercetări în domeniu, proiecte sau teme doctorale.
În paralel, transformarea digitală în universități mi-a arătat un alt adevăr: accesul egal la educație nu mai este doar o aspirație, poate deveni realitate. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întreprins în universitate în ultimii ani, vedem că eforturile depuse în această direcție au fost foarte intense. Rezultatele acestora se văd în pregătirea personalului didactic, în infrastructura construită și în asigurarea unor instrumente care pot personaliza învățarea, pot urmări progresul, pot conecta experți și studenți din locuri diferite, transformând sala de curs într-o comunitate fără bariere. Dar tehnologia se schimbă într-un ritm alert. Adoptarea inteligenței artificiale generative în educație – inclusiv în terapia copiilor cu autism – oferă noi oportunități, dar, în același timp, reprezintă o provocare majoră, ce trebuie abordată responsabil, cu atenție.
-Care sunt cele trei calități esențiale pentru un cercetător de succes în inginerie automată și digitalizare?
-Nu aș limita răspunsul la această întrebare doar la aceste direcții. Consider că orice cercetător trebuie să întrunească o serie de calități esențiale, dintre care aș menționa curiozitatea (pentru că întrebările bune puse la momentul potrivit pot deschide direcții noi de cercetare), adaptabilitatea (mai ales în contextul actual, când tehnologia schimbă regulile jocului) și perseverența (pentru că cercetarea se dezvoltă în cadrul mai multor iterații, pe baza feedback-ului obținut din mai multe încercări, cu bucuria micilor victorii). Iar acestea trei nu ar trebui privite doar din perspectiva unui cercetător de succes în inginerie automată și digitalizare, ci reprezintă adevărate pietre de temelie ale oricărei cariere de succes.
-Cum reușiți să echilibrați rolul didactic cu activitatea de cercetare, proiecte internaționale și implicarea în educația digitală?
-Am descoperit că acest echilibru nu se obține prin separarea activităților, ci prin integrarea lor într-o viziune comună. Predarea îmi dă energia și motivația de a rămâne conectat la actuala generație și la ritmul ei. Cercetarea îmi dă libertatea de a transforma curiozitatea în cunoaștere, iar proiectele îmi oferă deschidere și resurse pentru a transpune în realitate ceea ce am imaginat, îmi oferă șansa de a lucra în echipe cu parteneri de drum deosebiți, cu aceeași viziune, implicați în îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus, și creează acea punte între ideile noastre și lumea reală. Toate acestea se completează reciproc și asigură un echilibru dinamic, tocmai această dinamicitate menținând motivația la cote ridicate.
-În dezvoltarea transformării digitale în învățământ, ce provocări ați întâmpinat și cum le-ați depășit?
-Transformarea digitală nu implică doar tehnologia și uneltele, efectele ei se regăsesc pe multiple niveluri, fie că vorbim despre obiceiuri, identități profesionale sau chiar mentalități. E nevoie de timp pentru ca toți să înțeleagă beneficiile acesteia, pentru a construi competențe și încredere. De aceea e important să asociem transformarea digitală cu tehnica pașilor mărunți, pentru a avea succes pe mai multe planuri, cum ar fi: productivitatea, managementul timpului sau schimbările comportamentale. Cele mai dificile obstacole identificate au fost legate de potențialii utilizatori, de teama de necunoscut, reticența față de tehnologie și diversitatea ritmurilor de adoptare a acesteia. Cum le-am depășit? Prin dialog, formare continuă, exemple practice și răbdare. Nu poți transforma cu succes o instituție spunând „de mâine lucrăm altfel”. Poți transforma o instituție arătând că „altfel” poate însemna mai bine – pentru profesori, pentru studenți, pentru întreaga comunitate.
-Cu peste 100 de lucrări și sute de citări, cum motivați studenții și colegii să se implice în cercetări de impact?
-Încerc să arăt că în spatele fiecărui articol citat, al fiecărei aplicații instalate la beneficiarul final, se află oameni care au îndrăznit să identifice probleme reale și să caute răspunsuri la aceste probleme. Iată de ce proiectele pe care le abordăm în cadrul USV încearcă să fie ancorate în viața reală, indiferent de domeniul abordat: sănătate, educație, incluziune socială, digitalizare etc. În momentul în care colegii și studenții știu că munca lor poate ajuta pe cineva, poate contribui la rezolvarea unei probleme reale, implicarea lor este firească. Rezultatele cercetărilor realizate în mediul academic sucevean au fost foarte bine apreciate pe plan național și internațional, dovadă fiind și clasamentele internaționale ce vizează numărul de articole științifice și impactul acestora sau numărul de brevete de invenție, ca să discutăm doar despre câteva dintre criteriile de clasificare. Misiunea noastră este să implicăm colegii mai tineri în cercetări de impact, să fim cei care să le arătăm că „se poate” și apoi să le oferim instrumentele care să transforme „se poate” în „am reușit”. Cariera mea s-a conturat cu ajutorul celor care m-au format și au fost alături de mine în această călătorie. Mă consider privilegiat că am avut sprijinul și îndrumarea unor dascăli deosebiți, pe tot parcursul anilor de instruire, cât și după integrarea mea în familia USV. Cred cu tărie că motivația autentică se transmite prin puterea exemplului personal. Într-un sistem automat, feedback-ul este esențial pentru optimizare. Similar, în cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact. Prin propriul exemplu și prin deschiderea către colaborare, încerc să creez un mediu în care studenții și colegii să simtă că pot contribui activ la circuitul cunoașterii, pot genera „semnale” relevante într-un sistem care valorizează fiecare contribuție.
-Proiecte precum cele de realitate augmentată aplicată sau IoT în sănătate au un caracter interdisciplinar. Cum vedeți rolul colaborării dintre tehnologie și științe sociale în inovarea universitară?
-Tehnologia poate crea dispozitive uimitoare, dar oamenii sunt cei care le conferă valoare și utilitate. Inovarea tehnologică devine cu adevărat relevantă doar atunci când răspunde unor nevoi reale ale oamenilor și – din acest motiv – colaborările interdisciplinare sunt esențiale. Dacă gândim din perspectiva sistemelor automate, tehnologia reprezintă mecanismul de execuție (ce poate măsura, calcula și acționa), în timp ce științele sociale constituie „senzația” sistemului față de realitatea umană: ele oferă semnalul de feedback despre nevoile, comportamentele și reacțiile utilizatorilor. În realitatea augmentată aplicată pentru terapie, psihologii ne-au oferit perspective esențiale, ne-au ajutat să înțelegem ce reacții trebuie simulate. În Internet of Things (IoT) pentru sănătate, specialiștii medicali ne-au ajutat să identificăm datele cu adevărat relevante. Din toate aceste proiecte am învățat o lecție esențială, și anume că tehnologia este doar un punct de pornire. Referindu-mă la domeniile pe care le-ați menționat în întrebare, tehnologia devine soluție atunci când se cumulează cu experiența psihologilor și a sociologilor, expertiza medicilor, perspectiva pedagogilor etc. De exemplu, în proiectele pentru terapia copiilor cu autism, inginerul poate crea o aplicație impecabilă din punct de vedere tehnic, dar fără contribuția psihologilor sau a terapeuților care cunosc nevoile emoționale ale copilului, soluția nu va fi adoptată în practică, va rămâne cel mult, un prototip. Similar, în IoT aplicat în sănătate, nu doar algoritmul sau tehnologia pot schimba vieți, ci și modul în care acestea sunt adoptate de pacienți și integrate în rutina profesioniștilor. Iată de ce universitatea modernă trebuie să devină un spațiu în care disciplinele nu doar coexistă, ci lucrează împreună spre un scop comun. Inovația universitară nu face referire doar la tehnologii fiabile, sustenabile, sigure sau eficiente, ci la tehnologii mai umane, având în vedere comportamentele, emoțiile, etica și impactul social. Numai prin această abordare putem crea instrumente care nu sunt doar inteligente, ci și relevante și accesibile.
-Ce sfat le-ați transmite tinerilor ingineri care vor să urmeze o carieră academică, dar simt presiunea schimbărilor rapide în tehnologie?
-Se spune că schimbarea este singura constantă. Schimbările rapide care se înregistrează acum în tehnologie afectează toți inginerii… și nu numai. Reprezintă provocări pentru orice inginer, nu doar pentru cei care și-ar dori să urmeze o carieră academică. Este important ca tinerii ingineri să îmbrățișeze schimbarea ca parte firească din parcursul lor profesional. Pentru tinerii care își doresc o carieră academică, ritmul alert al inovațiilor tehnologice este o oportunitate – tocmai această transformare permanentă făcând domeniul atât de motivant și captivant. Dacă tinerii își păstrează active curiozitatea, empatia, dorința de a profita de multiplele oportunități care se ivesc, precum și setea de a învăța și de a explora domenii noi și diverse, vor descoperi că mediul academic le poate aduce multiple satisfacții, oferindu-le șansa de a contribui la cunoaștere, la formarea viitorilor specialiști. Schimbarea nu este un obstacol – vor fi multe schimbări în viața lor, dar învățarea continuă, pe tot parcursul vieții, va fi o constantă în viață. Pe lângă pregătirea tehnică, învățarea activă, inteligența emoțională, creativitatea, comunicarea interpersonală, gândirea analitică sau valorificarea schimbărilor sunt abilități pe care trebuie să le consolideze în viitorul apropiat și care le vor permite să găsească soluții la problemele unei lumi tot mai dinamice. Nu trebuie să se descurajeze de obstacolele întâlnite în drumul lor. Fiecare eșec sau dificultate reprezintă o oportunitate de a învăța și de a evolua. Poate uneori vor greși, dar trebuie să învețe din greșeli. Trebuie să aibă încredere în abilitățile lor și să nu se teamă să-și asume riscuri în căutarea succesului și împlinirii personale. Nu e nevoie să cunoască de la început traiectoria completă. Important este să facă primul pas și să nu îl facă singuri, deoarece colaborarea este viitorul cercetării. Să prețuiască relațiile cu cei din jurul lor. Și să se bucure de călătoria în sine, de fiecare moment, să o aprecieze la adevărata ei valoare. Până la urmă, ei sunt cei care vor schimba lumea.
-Stimate domnule Profesor universitar dr. Cornel Turcu, vă mulţumim pentru sinceritatea şi clarviziunea răspunsurilor Dvs., sunteţi un exemplu pentru studenţi şi tineri cercetători din România sau de pe mapamond. Într-adevăr, la orice vârstă, curiozitatea, adaptabilitatea şi perseverenţa sunt calităţi esenţiale pentru a obţine reuşita şi toţi cei ce citesc acest interviu vor învăţa câte ceva din răspunsurile Dvs., oricare le-ar fi domeniul: Filologie, Istorie, Ştiinţe Economice etc. Vă mulţumim!
Profesor universitar dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Director COACH USV
Drd. Oana-Andreea Grosu, consultant (Psihologie)
Lector dr. Sergiu Raiu, consultant (Sociologie)
