Hramul Bisericii misionare ucrainene „Sf. Petru și Pavel”

Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel” destinată comunității ortodoxe ucrainene din municipiul Suceava, str. Zamcei, nr. 39, situată în vecinătatea mănăstirii armenești Zamca, invită persoanele interesate vineri, 29 iunie 2018, de Praznicul Sf. Apostoli Petru și Pavel, la hramul bisericii.
Programul liturgic va cuprinde:
Joi, ora 17.00 Slujba Privegherii
Vineri, ora 8.00 – Acatistul Sf. Apostoli Petru și Pavel. Ceasurile; ora 9.30 – Sf. Liturghie
„Reamintim credincioșilor că, în biserica noastră se găsesc Icoana cu o părticică din moaștele Sf. Iov de la Poceaev. Icoana cu o părticică din moaștele Sf. M. Mc. Varvara și 10 părticele din moaștele Sfinților din Lavra Pecerska, Ucraina, pe care biserica noastră le-a primit în dar de la ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Vă așteptăm cu mult drag să ne rugăm împreună!”, a transmis pr. paroh Mihai Maghiar.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”