Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată miercuri, în jurul orei 16.31, de o localnică de 34 de ani, administrator al unui bar din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras de pe tejghea o tabletă în valoare de 800 lei. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma verificărilor efectuate de polițiști, autorul furtului a fost identificat pe strada Calea Burdujeni, acesta fiind un bărbat de 34 de ani, din municipiul Suceava, care avea în buzunarul hanoracului tableta aparținând victimei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, ce va fi soluționat procedural.





