Protecția Consumatorilor

Hipermarketuri amendate cu mii de lei pentru practici comerciale înșelătoare

Două hipermarketuri din municipiul Suceava au fost amendate cu 11 mii de lei de către inspectorii pentru protecția consumatorilor. Șeful OJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat că ambele hipermarketuri au fost amendate pentru practici comerciale înșelătoare. În urma unui control OJPC, în unul dintre hipermarketuri au fost identificate 16 sortimente de produse din carne a căror cantitate înscrisă pe ambalaj era mai mică decât cea reală. „Produsele, dintre cele mai scumpe, aveau etichete mari pe care era trecută greutatea și prețul. S-a dispus recântărirea lor și s-a constat că gramajul real este mult mai mic decât cel trecut pe etichetă”, a precizat Elena Oanea. Aceasta a mai adăugat că la unele produse s-au constatat și diferențe de gramaj de până la 260 de grame. Deși etichetarea alimentelor a fost realizată de către producător, Elena Oanea a declarat că „reprezentanții hipermarketului aveau obligația de a verifica și de a reeticheta produsele neconforme”. Pentru aceste abateri, reprezentanții magazinului au fost amendați cu 7000 de lei. O amendă de 4000 de lei a fost aplicată și la un alt hipermarket din municipiu, pentru constatarea acelorași abateri. Din cauză că în cea de-a doua situație, cantitatea de produse era mai mică decât cea descoperită anterior, și amenda aplicată a fost mai mică.Șeful OJPC, Elena Oanea, a declarat că „reprezentanții magazinelor au obligația să plătească integral amenzile, întrucât la încadrarea practici comerciale înșelătoare nu se aplică posibilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii”.Marți, OJPC Suceava a efectuat controale pe aceeași tematică și în alte hipermarketuri și supermaketuri sucevene.

Recomandări

În vara campionatului mondial de fotbal, Târgul de Bere din Auchan reunește peste 300 de sortimente din 25 de țări. O ediție aniversară #20AniAuchan

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

În vara Campionatului Mondial de Fotbal, Târgul de Bere din Auchan reunește peste 300 de sortimente din 25 de țări. O ediție aniversară #20AniAuchan