Hoț filmat în acțiune

Haine de piele și blănuri scumpe, furate dintr-un magazin de la Iulius Mall

Hoțul, cu haina în mână
Hoțul, cu haina în mână

Un hoț a reușit să dea o lovitură serioasă proprietarului unui magazin de haine de piele și blănuri din incinta Complexului Comercial Iulius Mall Suceava. Furtul a fost comis sâmbătă, în jurul orei 14.30. Hoțul, ajutat de un complice, ar fi sustras câte două haine, în două rânduri, iar la a treia „tură” a mai furat încă o haină.
Hoțul a fost înregistrat de o cameră de supraveghere din magazin. Pe imagini se vede un tânăr cu ochelari de soare pe ochi. Acesta intră în magazin printr-o laterală, se uită atent în toate unghiurile, și ia o haină în mână. Tânărul stă cu haina în mână câteva scunde, iar când este sigur că nu e văzut iese din magazin.
Polițistul Bogdan Bănică, din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, vicepreședinte la nivel național al Sindicatului Decus, a arătat că la solicitarea patronului magazinului a făcut publică filmarea care surprinde furtul:
„În filmarea de pe camere apare un bărbat care sustrage o haină de blană ,profitând de neatenția vânzătoarei. Se pare că suspectul ar mai fi fost ajutat de un complice și au reușit să sustragă trei haine de piele și două blănuri, prejudiciul total estimativ fiind de 22.000 de lei. La solicitarea părții vătămate am distribuit filmarea, făcând apel la populație în a ne sprijini în recuperarea prejudiciului și identificarea autorilor”.
Angajatele de la magazinul de blănuri spun că autorul a profitat din plin de faptul că vânzătoarea de serviciu era ținută de vorbă într-o altă parte a magazinului, cel mai probabil de un complice. Autorii au studiat bine magazinul și au profitat de faptul că hainele puteau fi scoase ușor, printr-o laterală.
Autorul a reușit să dispară înainte de a fi alertat personalul de pază. Cercetările sunt continuate de polițiștii judiciariști suceveni, care speră să dea de autorul principal și cu ajutorul populației.

Momentul în care iese din magazin
Momentul în care iese din magazin
Hoțul, cu haina în mână
Hoțul, cu haina în mână

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Marțea, ziua în care primești mai mult la Iulius Mall Suceava: oferte în food court, filme la preț special și cumpărături cu avantaje

Oferte 1+1 la food court, filme la preț special, beneficii la cumpărături și distracție pentru studenți, la Iulius Mall Suceava

Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, confiscate după ce au fost găsite ascunse în cabina unui tir

Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, ridicate după ce au fost găsite în cabina unui tir
Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, ridicate după ce au fost găsite în cabina unui tir