Hai, mai povestiți-ne!

Încercând să mă autoanalizez cu atâta obiectivitate câtă poate exista într-un asemenea demers, pot să spun că în timp am devenit mai înțelegător, mai tolerant, implicit și mai puțin dur în scris, ceea ce se prea poate să fie și o consecință a înaintării în vârstă. Totuși, oricât de tolerant aș fi sau mi-aș propune în anume stituatii să fiu (deși nu prea-mi vine!), nu pot răbda la infinit să fiu luat de prost de mai toți diriguitorii fotbalului de la noi, iar mai de curând și de cei din liniile a doua și chiar a treia. Ultima și cea mai neobrăzată tentativă de vopsire a realității (și bineînțeles a personajelor implicate) este recent încheiatul (pentru noi!) turneu final al Campionatului European pentru fotbaliștii sub 21 de ani, unde oricât de flagrantă ar fi fost diferența dintre ce am dus noi acolo pe post de fotbaliști și ce au prezentat adversarii noștri, oficialii români o țineau p-aia cu trofeul sau măcar cu un loc pe podium pe care n-aveam cum să le ratăm! Ăia aveau fotbaliști de pe la Real, Barcelona, Inter, Juventus, noi ne-am dus cu Louis Munteanu, golgheter național (din meciuri contra Oțelului, Petolului și Sibiului), încă și nițeluș accidentat, ba și gonit de la Fiorentina și împrumutat pe degeaba după ce se lămuriseră că în afară de tatuaje nu mai are și altceva asemănător cu fotbaliștii. Genialul a început cu un penalti ratat și a încheiat cu o ratare din 7-8 metri, singur cu portarul. Între ele, a dat un gol norocos cu Spania, motiv de a ni-l prezenta vopsitorii drept același născut mare talent. Și acuși-acuși mort speranță (dacă nu cumva deja se încadrează aici!). Cât despre ăilalți… ce? Păi dacă ăl’ mai bun e o panaramă, de ei ce să mai zici? Hai, Burlene, Stoichiță și care-oți mai fi, povestiți-ne din nou ce scule de tineri vin din urmă și cum tremură deja izmenele pe tricolorii „mari” că vin ăștia mici și le iau locul… de loseri perfecți!