Grindeanu: Nu există disensiuni între ministrul Finanțelor și cel al Muncii pe legea salarizării

Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat că nu există disensiuni între ministrul Finanțelor și cel al Muncii pe marginea legii salarizării și că impactul bugetar, în forma propusă, este de aproape de 76 de miliarde de lei pentru 2018, scrie Mediafax.”Am văzut în ultimele zece minute că discuția despre legea salarizării se duce în altă parte. Vă spun că domnul ministru al Finanțelor a discutat cu doamna Olguța Vasilescu. Tot ceea ce e susținut și a prezentat public (…) doamna ministru punctul de vedere, care e susținut și de ministrul Finanțelor. Deci, nu e niciun fel de disensiune. (…) Așa că, și ministrul Finanțelor, care va merge la ora 3.00 (15.00 – n.r.) la grup (în Parlament – n.r.), și doamna ministru Olguța Vasilescu susțin același punct de vedere, pe care doamna ministru l-a anunțat pe care-l va detalia după ce se va discuta pentru că este o inițiativă parlamentară pe care noi, ca Guvern, o susținem și unde ne-am spus punctul de vedere prin cele două ministere, ministerul condus de doamna Olguța Vasilescu și Ministerul Finanțelor Publice”, a declarat Sorin Grindeanu, marți, după întâlnirea de lucru cu ministrul de Finanțe de la Ministerul Finanțelor Publice”, a declarat marți primul ministru, Sorin Grindeanu, după întâlnirea de la Ministerul Finanțelor.

Recomandări

Angajații Finanțelor sucevene au întrerupt total lucrul cu publicul, joi, în semn de protest față de noua lege a salarizării unice

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Discuții între șeful Inspectoratului Județean și ministrul Educației, Mihai Dimian, despre parteneriate și schimbări