Localitățile Milișăuți și Iaslovăț au fost afectate, joi după-amiază, de ruperi de nori, în urma cărora au fost inundate zeci de gospodării și au fost afectate drumuri, poduri și podețe. Ploile căzute în cele două localități în mai puțin de jumătate de oră au creat probleme destul de serioase fiind necesară intervenția imediată a pompierilor pentru evacuarea apei. Ion Cotoară, primarul din Iaslovăț, ne-a spus că ploaia s-a abătut brusc asupra comunei, în jurul orei 15.00. A fost vorba de o rupere de nori, în doar 20 de minute apele pâraielor din amonte umflându-se până la o înălțime de patru metri. Conform primarului, apa s-a revărsat în partea de nord a comunei, intrând în aproximativ 100 de gospodării. În multe cazuri apa a inundat și anexele și chiar casele oamenilor. La fața locului au ajuns echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, precum și prefectul Alexandru Băișanu. La Milișăuți, ploaia torențială căzută în jurul orei 16.00, a făcut ca apele să iasă din matcă și să intre în 30 de gospodării. După cum ne-a spus primarul Mircea Laurus, în jurul orei 17.00, trei case erau încă izolate din cauza apelor, care însă începuseră să se retragă. „Apa a distrus teren agricol, avem poduri și podețe distruse, pagubele sunt destul de mari. Încă nu putem face o evaluare, așteptăm să se retragă apele”, ne-a spus, joi după-amiază, primarul Laurus.
La Milișăuți și Iaslovăț
Gospodării și drumuri inundate după o rupere de nori






