Gorghiu: Dacă PNL va propune un premier, acesta va fi Ludovic Orban

Senatorul Alina Gorghiu, fost președinte al PNL, a declarat, joi, la Timișoara, că dacă PNL va propune un premier, acesta va fi președintele partidului, Ludovic Orban. „Urmează consultări și imediat după veți afla mandatul cu care delegația PNL va merge la Cotroceni”, a adăugat Gorghiu, citată de Mediafax.Alina Gorghiu a afirmat că luni la ora 12.00 va avea loc o ședință a Biroului Politic Național al partidului, urmând să se decidă dacă PNL va merge în fața președintelui Iohannis la consultări cu o propunere de prim-ministru.”PSD spune că va revendica dreptul de a continua guvernarea, însă sunt câteva argumente foarte serioase împotrivă: 1 – PSD-ALDE nu mai au în mod efectiv majoritatea parlamentară. Dacă votul minorităților nu era pro-moțiune, moțiunea nu ar fi trecut. 2 – Anunțul președintelui PSD referitor la faptul că există patru candidați de premier, este o dovadă de mare nesiguranță, care va genera un puternic conflict intern. 3 – PSD s-a dat în stambă în Parlament ieri, l-a transformat în arenă de circ, așa cum nu s-a întâmplat niciodată, și există riscul real ca peste șase luni, dacă PSD-ul primește mandat să facă Guvern, să se repete aceeași situație”, a afirmat Alina Gorghiu.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier