Gheorghe Șoldan anunță parcare gratuită pentru primele 30 de minute la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava



Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava
Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că începând de miercuri, posesorii de autovehicule care ajung la Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava pentru a aduce sau prelua pasageri beneficiază de gratuitate pentru primele 30 de minute în parcarea cu plată a aerogării. Gheorghe Șoldan a spus că această decizie a fost aprobată în ședința consiliului de administrație al aeroportului, în urma discuțiilor pe care le-a avut pe această temă cu directorul general, Ioan Măriuța.
„Este normală și necesară o astfel de măsură, pentru că sunt curse aeriene care se suprapun, iar fluxul de vehicule care aduc sau preiau pasageri de la aeroport crește semnificativ în acele intervale orare. Drept urmare, ne confruntam frecvent cu blocaje pe drumul spre aeroport sau în zona de drop-off/pick-up, din cauza mașinilor parcate sau staționate neregulamentar. Asta, în timp ce parcarea de 240 de locuri a aerogării de la Salcea rămânea parțial neocupată”, a precizat Șoldan.
El a adăugat că gratuitatea parcării pentru 30 de minute a intrat în vigoare chiar de miercuri și și-a exprimat speranța că această măsură va contribui la decongestionarea traficului, reducerea opririlor neregulamentare și îmbunătățirea experienței pasagerilor și a însoțitorilor acestora.
„Nu vreau să mai vedem situații în care oamenii sunt nevoiți să meargă sute de metri pe jos cu bagajele, din cauza blocajelor și a faptului că nu găsesc un loc unde să oprească regulamentar”, a afirmat șeful administrației județene. De precizat că orice depășire a celor 30 de minute gratuite se va taxa ca o oră întreagă.
Președintele CJ Suceava a mai afirmat că în ceea ce privește tarifele de parcare, acestea rămân neschimbate, respectiv 5 lei/oră, pentru prima și a doua oră, și 2 lei/oră, pentru intervalul care depășește a doua oră.
Gheorghe Șoldan a subliniat că aceasta este doar o primă măsură pentru fluidizarea traficului la aeroport, pe lângă noul drum de legătură de la Burdujeni spre aeroport, pentru care a emis săptămâna trecută ordinul de începere a lucrărilor.
„În proiectul de modernizare a Aeroportului «Ștefan cel Mare» Suceava, modernizare pe care vreau să o demarăm chiar de anul acesta, este inclusă și extinderea parcării, mai ales în perspectiva creșterii numărului de zboruri directe din Suceava spre mai multe destinații europene”, a încheiat Șoldan.



Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro
Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Gheorghe Șoldan anunță că județul Suceava este lider într-un proiect național de screening prenatal și neonatal, în valoare de 15 milioane de euro