Gheorghe Flutur a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL

Gheorghe Flutur a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL
Gheorghe Flutur a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL

Președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost ales, sâmbătă, la conducerea Ligii Aleșilor Locali ai PNL. Gheorghe Flutur a fost ales președinte al acestei structuri a PNL în cadrul Congresului Ligii Aleșilor Locali ai Partidului Național, ce a avut loc la Cluj-Napoca. Flutur a fost singurul candidat pentru funcția de președinte, fiind ales cu unanimitate de voturi. În discursul său, liderul liberalilor suceveni a ținut să precizeze faptul că PNL are peste 1.000 de primari și peste 12.000 de consilieri locali și județeni. După ce a fost ales în noua funcție, Gheorghe Flutur a precizat că aceasta îl onorează, el menționând că a convocat deja Biroul Politic al Ligii Aleșilor Locali ai PNL pentru data de 4 decembrie a.c., pentru a stabili prioritățile pentru perioada următoare.
„Mă onorează poziția pe care am câștigat-o astăzi prin alegeri, cu unanimitate, ca președinte al Ligii Aleșilor Locali. Am convocat deja Biroul Politic al Ligii pentru data de 4 decembrie, la București, pentru a avea o poziție oficială față de ultimele modificări legislative în special în ce privește bugetul comunităților locale”, a arătat Gheorghe Flutur. Trebuie spus că odată cu alegerea în această funcție, liderul liberalilor suceveni va face parte și din Biroul Permanent Național al PNL.
Tot în urma alegerilor de sâmbătă, primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost ales ca membru în Biroul Politic al Ligii Aleșilor Locali din PNL.
Liberalii suceveni au fost reprezentați la congresul de sâmbătă de o delegație formată din 50 de aleși locali.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ