La 80 de ani

Gheorghe Acatrinei, reales în unanimitate șef la PRM Suceava

Gheorghe Acatrinei, reales președinte al PRM Suceava
Gheorghe Acatrinei, reales președinte al PRM Suceava

Conferința județeană de alegeri a PRM Suceava l-a reconfirmat, ieri, în funcție pe unicul candidat, octogenarul Gheorghe Acatrinei, cu 505 voturi pentru, de la 514 delegați. Diferența de nouă voturi nu a fost împotrivă, ci au fost voturi nule, potrivit președintelui care își începe acum al treilea mandat în această funcție.
Soția sa, Stela Acatrinei, a fost propusă de comisia special constituită pentru alegeri pentru o funcție de vicepreședinte, dar Gheorghe Acatrinei a atras atenția că este funcționar public și nu are voie să desfășoare activități politice la nivelul conducerii unui partid.
Pentru a-și demonstra aprecierea pentru soția președintelui, delegații la conferință au ales-o totuși în unanimitate pe Stela Acatrinei vicepreședinte, dar imediat după validare ea s-a autosuspendat „pentru a nu încălca legea”, după cum a ținut să sublinieze soțul ei.
Ceilalți șapte vicepreședinți ai Organizației Județene Suceava a PRM sunt Marcel Murariu, Vasile Zburlea, Constantin Luchian, Constantin Ibănescu, Nicușor Cojocaru, Virgil Macovei și Costică Doroftei. Prim-vicepreședinte a fost ales Aurel Jescu.
Din partea Biroului Permanent Național a participat la ședința de la Suceava vicepreședintele Gheorghe Buzatu.
După realegerea sa în funcție, Gheorghe Acatrinei ne-a declarat că PRM începe pregătirile pentru alegerile prezidențiale din toamnă, la care își propune să obțină un procent de 15-20 la sută în județul Suceava pentru candidatul partidului, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni