Atitudine

Geoană îi va solicita lui Băsescu promulgarea legii pensiilor

Președintele PSD, Mircea Geoană, a fost mandatat de conducerea partidului să îi adreseze o scrisoare președintelui Traian Băsescu, în care să îi solicite promulgarea legii pensiilor, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu.
Diaconescu a spus că Geoană a fost mandatat, de către Biroul Permanent Național al partidului, să îi adreseze o scrisoare președintelui Traian Băsescu, în care să îi solicite „clar și direct” promulgarea legii privind majorarea cu 45% a pensiilor.
Diaconescu a mai apreciat că, „în mod neverosimil”, subiectul majorării pensiilor a ajuns subiect de „dispută politicianistă între Palatul Victoria și Cotroceni”, în condițiile în care utilitatea unei astfel de majorări nu poate fi pusă în discuție.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD a mai precizat că social-democrații vor solicita Guvernului punerea în aplicare a unor legi adoptate în Parlament încă din 2004, dar a căror aplicare a fost, „în mod total nejustificat”, amânată de actualul Executiv.
El a precizat că PSD are în vedere trei legi prin care se majorează cu 25% pensia acordată soțului supraviețuitor, se achită contravaloarea cupoanelor gratuite de călătorie neutilizate și, respectiv, se dublează valoarea biletelor de tratament pentru pensionari.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Uricani, că va promulga legea privind majorarea pensiilor numai după ce Guvernul îi va prezenta sursele de finanțare care pot permite creșterile promise pentru ca pensionarii să nu fie păcăliți din nou, iar el să fie părtaș la „această minciună”.
Legea pensiilor, inițiată de PSD, a fost depusă, vineri, la Președinție pentru promulgare.

Recomandări

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare

Senatorul Virgiliu Vlăescu îi solicită lui Ilie Bolojan să spună când se va face reforma administrației locale, iar comunele vor avea minimum 5.000 de locuitori

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Gheorghe Șoldan anunță că Ministerul Muncii va promova o lege prin care casele de cultură să poată fi preluate de administrațiile locale