Gabor (CSM): Menținerea statutului de magistrat al procurorilor, necesară apărării ordinii de drept

Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Gabor, a spus, marți, în cadrul unei declarații de presă, că menținerea statutului de magistrat al procurorilor este necesară pentru apărarea ordinii de drept, fiind o condiție fundamentală a garantării intereselor societății, informează Mediafax.Afirmația a fost făcută după ce premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că, în opinia sa, „nu orice fel de procuror” poate ancheta senatorii și a apreciat că, deși inițial el s-a opus propunerii ca procurorii să fie scoși din categoria magistraților, o astfel de propunere ar avea în prezent susținere în Parlament.În acest context, procurorul Bogdan Gabor a spus: „Secția pentru procurori a CSM a luat act de lansarea în spațiul public a temei privind modificarea statutului procurorilor. În acest context reamintim că secția pentru procurori a plentului CSM s-a exprimat constant în sensul necesității menținerii statutului de magistrat al procurorilor ca și condiție fundamentală a garantării unei corecte și complete reprezentări a intereselor generale ale societății, a apărării ordinii de drept și apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Proiectul UNBR „Fii Avocat în Școala Ta! FAST” la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Drept la replică