Natură dezlănțuită

Furtuna de sâmbătă seară a perturbat concertele de Zilele Sucevei

Irina Rimes i-a încântat pe spectatori
Irina Rimes i-a încântat pe spectatori

Furtuna care s-a abătut sâmbătă seară asupra municipiului Suceava a perturbat concertele programate în parcarea Iulius Mall cu ocazia Zilelor Sucevei. Cu mai bine de o oră și jumătate întârziere, copiii de la Bucovina Dance Studio au deschis calea invitaților, iar timp de aproximativ trei ore sucevenii prezenți la concert s-au putut bucura de evenimentele programate.
Pe scenă a urcat mai întâi Doddy, iar după acesta a venit rândul Irinei Rimes. Artista i-a încântat pe spectatori, dar i-a și provocat în același timp să facă lumină cu telefoanele mobile, răspunsul din partea publicului fiind prompt.
La final, Irina Rimes a făcut un selfie cu propria trupă și cu spectatorii, fiind răsplătită cu aplauze îndelungi. La finalul reprezentației, oamenii au plecat spre case, numai că au avut neplăcuta surpriză să constate că nu mai circula nici un mijloc de transport în comun. Cei mai mulți au ales să meargă spre case pe jos, iar cei mai norocoși au reușit să găsească un taxi liber.
Aseară, pe scenă urmau să urce Alessia și Cargo, iar în jurul orei 22.00 era programat un foc de artificii. Programul Zilelor Sucevei continuă și astăzi, când sunt programate concerte de muzică populară începând cu ora 16.30. Acest concert este precedat de o ceremonie de acordare a titlurilor de „Cetățean de onoare” dar și sărbătorirea cuplurilor de aur.

Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Sucevenii prezenți la concert s-au putut bucura de evenimentele programate
Sucevenii prezenți la concert s-au putut bucura de evenimentele programate
Concert Doddy si Irina Rimes
Concert Doddy si Irina Rimes
Irina Rimes i-a încântat pe spectatori
Irina Rimes i-a încântat pe spectatori

Recomandări

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a VI-a ediție a Concertului de muzică bizantină „Ofrandă Mucenicului Ioan”

Locuri limitate și reguli vestimentare la concertele de la Palatul Administrativ și de pe esplanadă, din cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”