La Capu Codrului

Frații unui tânăr condamnat pentru o crimă odioasă, anchetați pentru mai multe furturi

Polițiștii i-au identificat pe doi dintre autorii furturilor în serie comise în ultima perioadă de timp în satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. Este vorba de doi frați, unul în vârstă de 21 de ani și unul de 15 ani, dintr-o familie de romi din satul Capu Codrului. Cei doi sunt frații mai mici ai unui tânăr care a fost condamnat pentru o cumplită faptă de omor. Marian Narcis Covaci a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a ștrangulat un copil de 12 ani. Cei doi băuseră alcool împreună, iar Covaci, în vârstă de 18 ani pe atunci, a devenit violent când minorul de 12 ani i-a spus că nu mai poate bea cu el.
Revenind la furturile de la începutul acestui an, polițiștii de la Păltinoasa au date cu privire la patru spargeri ale celor doi frați. În cazul uneia din părțile vătămate polițiștii au reușit recuperarea a aproximativ 70% din bunurile sustrase.
Cercetările polițiștilor de la Păltinoasa continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale. Polițiștii au date că cei doi au comis mai mult de patru furturi. Pe de altă parte, se pare că ar mai exista un grup de hoți care a acționat la Capu Codrului.
După cum am relatat săptămâna trecută în Monitorul de Suceava, foarte multe furturi au fost comise în acest debut de an în satul sucevean Capu Codrului, în comuna Păltinoasa, localnicii fiind deja exasperați de această problemă. În mare majoritate victimele sunt persoane vârstnice, care locuiesc singure, ceea ce face faptele și mai grave. Autorii le fură bunuri pe care le găsesc prin anexe, însă, mai grav, pătrund și în case.
Polițiștii au dispus măsuri pentru a stopa acest fenomen.

Recomandări

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte