Fotbal pe pâine: Unde merge Cupa României?



Cândva, a câștiga Cupa României echivala cu obținerea titlului de campioană: ambele performanțee erau egale ca valoare şi că importanță, iar adjudecarea oricăreia dintre cele două competiții era elogiată la fel. Acum, campionatul pare singura țintă pentru echipele cu pretenții de performanță, în timp ce Cupa este cel mult un fel de „premiu de consolare”, dovadă şi faptul că în fazele inițiale se recurge la formule de echipă experimentale, în care se testează jucătorii care nu încap în formula standard din campionat şi se odihnesc titularii „de bază”. Este totodată prilejul de revanșă al echipelor care au acumulat diverse tipuri de frustrări, dar şi o „şansă” de a achiziţiona frustrări noi-nouţe, cum este cazul lui FC Argeş care (au spus comentatorii semifinalei) a pierdut, cu cea de acum 4 zile, toate cele 9 semifinale de Cupă în care a ajuns! Cele două fericite finaliste, U Cluj şi U Craiova sunt dovada vie că în ţara noastră cartea şi fotbalul se îmbină armonios! Am mai spus-o: vreun străin care n-are treabă cu România ar putea să cadă în neţărmurita admiraţie a nivelului intelectual al acestui sport la noi, citind că finalistele Cupei sunt două echipe universitare! Eu nu ştiu dacă măcar jumătate din loturile celor două echipe au habar ce este aceea o universitate şi cu ce se îndeletnicește. Dacă ar fi să ţin cu cineva în finală, cred că aceea va fi U Cluj, care dincolo de jocul deschis şi spectaculos etalat mai are o calitate: pe antrenorul Bergodi, pe care îl aştept să se răzbune în acest fel elegant, câştigând Cupa, pentru toate mârlăniile la care s-au dedat diverşi derbedei (în frunte cu dl Pancu) la adresa domniei sale. De aceea, sper ca Cupa să meargă la Cluj, în partea elegantă a Clujului, nu în cea condusă de mârlănoi. În contrapartidă, sper că U Craiova să câştige campionatul, măcar pentru că nu a repatriat pe nici unul dintre rebuturile date cu mare hărmălaie la export.



Recomandări

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni