Formația lui Cucoș din Fântânele a adus spiritul sărbătorilor la Monitorul de Suceava

Tradițiile sărbătorilor de iarnă, cu Formația lui Cucoș din Fântânele

Un numeros grup de colindători – recunoscuta Formație a lui Cucoș, din Fântânele, a colindat vineri la sediul Monitorului de Suceava, cu un frumos spectacol al tradițiilor de iarnă.
Căiuți, capre, urși, fanfara și instructorul Vasile Gheorghe Scutariu – în total 16 oameni, care s-au pornit la drum din data de 13 decembrie, străbătând întreaga țară, pentru a dansa și a cânta, în special la instituțiile publice, au susținut un program artistic plin de energie.
Periplul lor prin țară se va încheia abia în preajma Revelionului, când se vor retrage la casele lor, pentru a se odihni.

Tradițiile sărbătorilor de iarnă, cu Formația lui Cucoș din Fântânele
Tradițiile sărbătorilor de iarnă, cu Formația lui Cucoș din Fântânele
Tradițiile sărbătorilor de iarnă, cu Formația lui Cucoș din Fântânele
Tradițiile sărbătorilor de iarnă, cu Formația lui Cucoș din Fântânele

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Spiritul sărbătorilor de iarnă, adus la ”Monitorul de Suceava” de elevii școlilor din Bănești și Fântânele