Fotbal

Foresta Suceava a efectuat ieri primul transfer

Bogdan Rusu a semnat în cursul zilei de ieri înțelegerea cu Foresta
Bogdan Rusu a semnat în cursul zilei de ieri înțelegerea cu Foresta

Proaspăt rebranduită din Rapid CFR în Foresta, gruparea suceveană a efectuat ieri primul transfer sub noua titulatură. Oficialii clubului au bătut ieri palma cu atacantul Bogdan Rusu, care și-a dat acordul pentru a evolua în sezonul viitor pentru echipa suceveană, ce trage speranțe că va evolua și în sezonul viitor în Liga a II-a, după ce formații precum Petrolul Ploiești, FCM Baia Mare sau ACS Berceni sunt în imposibilitatea de a se înscrie în campionat, iar Federația Română de Fotbal a trimis deja o înștiințare la club, prin care anunță că până la sfârșitul săptămânii viitoare va sosi în Bucovina o delegație oficială, cu scopul de a omologa stadionul Areni pentru eșalonul al doilea.
Bogdan Rusu este un fotbalist în vârstă de 26 de ani peste nivelul eșalonului secund, care a mai evoluat pentru formațiile Farul Constanța, Astra Giurgiu, CF Brăila, SC Bacău și FC Brașov.
Cu alți doi jucători, este vorba de atacantul Marius Matei, fost golgeter al echipei sucevene în urmă cu un sezon și jumătate, și mijlocașul Răzvan Avram, ex-Gaz Metan Mediaș și FC Brașov, există în acest moment doar înțelegeri verbale, aceștia fiind așteptați luni la reunirea lotului pentru a semna noile contracte de joc cu Foresta. La prima ședință de pregătire sunt așteptați și o serie de fotbaliști suceveni care au mai evoluat în trecutul nu foarte îndepărtat pe Areni, precum Cornel Căinari, Andrei Cerlincă, Constantin Ferariu sau Vlad Stănescu.
Până atunci, sucevenii speră să rezolve și problema noului antrenor principal. În pole position pentru a ocupa funcția de șef al băncii tehnice este fostul internațional Adrian Iencsi, posesor al licenței UEFA PRO, însă mai există și alte două variante de rezervă.
De asemenea, oficialii clubului speră ca din noul proiect, la care sunt invitați să adere și alți oameni potenți financiar din județul Suceava, să facă parte și Dorin Goian. Fostului mare internațional român i s-a propus postul de președinte executiv, iar numirea sa în fruntea clubului ar reprezenta un plus enorm la capitolul profesionalism și imagine, dar și garanția că această nouă încercare de revitalizare a fotbalului sucevean poate fi încununată de succes. Ar fi și timpul să se întâmple așa, pentru că numeroșii iubitori ai fotbalului suceveni merită o echipă cu care să se identifice, prestatoare de fotbal de calitate.

Recomandări

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Inter Academy Camp a debutat la Câmpulung Moldovenesc, tinerii fotbaliști antrenându-se după metodele uneia dintre cele mai apreciate academii din Europa

Selecționata Mihu Football Club a fost învinsă greu de Dinamo Kiev în finala mică a turneului Platinum Cup din Ucraina